Marea Britanie va deschide baze militare în Asia şi Caraibe după Brexit

Economica.net
30 12. 2018
soldati_marea_britanie_768594587685940_48318700

Williamson, susţinător al unui Brexit dur, le-a cerut britanicilor să fie optimişti în legătură cu viitorul ţării lor odată ce Marea Britanie va părăsi UE, la 29 martie 2019.

”Acesta este marele nostru moment ca naţiune de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, când ne vom repoziţiona şi vom putea desfăşura rolul în lume aşa cum se aşteaptă din partea noastră să o facem”, a insistat el.

Williamson a susţinut că, decenii la rând, punctul de vedere naţional a fost trecut în plan secund de dezbaterea privind UE, şi ”acesta este momentul să devenim din nou un adevărat agent global”, în care forţele armate vor avea ”un rol foarte important”.

Marea Britanie deţine deja baze militare în Cipru, Gibraltar, Insulele Malvine şi în atolul Diego García din Oceanul Indian. Potrivit ziarului britanic, noile baze ar putea fi amplasate în Singapore sau Brunei, în Marea Chinei de Sud, sau în Montserrat sau Guayana, în Caraibe.