Marea Britanie vrea să urmeze exemplul Elveției în relația cu UE – Sunday Times

Oficiali de rang înalt din guvernul prim-ministrului britanic Rishi Sunak iau în considerare o relaţie între regat şi UE asemănătoare celei pe care o are Elveţia cu Uniunea.
AGERPRES - Dum, 20 nov. 2022, 07:24
Marea Britanie vrea să urmeze exemplul Elveției în relația cu UE - Sunday Times

The Sunday Times scrie că acest lucru s-ar putea întâmpla în următorul deceniu deoarece guvernul britanic urmăreşte să dezvolte o relaţie mai strânsă cu UE, care să evite barierele actuale din calea comerţului.

Orice astfel de schimbare, la doar câţiva ani după ce Boris Johnson a obţinut un acord cu UE după ani de negocieri dificile, ar putea stârni nemulţumiri în tabăra parlamentarilor conservatori susţinători ai Brexitului.

Sursele din Downing Street au negat aceste zvonuri, dar ziarul britanic a sugerat că, în spatele uşilor închise, câţiva membri ai guvernului consideră că obiectivul unei relaţii comerciale fără fricţiuni cu UE necesită trecerea la un aranjament după modelul elveţian în următorii zece ani. Potrivit ziarului, aceasta nu ar însemna însă o revenire la libertatea de mişcare.

Elveţia şi UE au o relaţie economică strânsă, bazată pe o serie de acorduri bilaterale, care oferă ţării acces direct la zone din piaţa internă a UE, inclusiv la libera circulaţie a persoanelor.

Regatul Unit este blocat în discuţii de lungă durată cu UE pe tema Protocolului privind Irlanda de Nord, un aranjament post-Brexit menit să evite o graniţă pe insula Irlanda. Unioniştii s-au opus protocolului invocând faptul că acesta obstrucţionează comerţul dintre Irlanda de Nord şi Marea Britanie instaurând o graniţă în Marea Irlandei. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni a renăscut speranţa că un acord poate fi asigurat şi relaţia dintre Regatul Unit şi UE se poate îmbunătăţi după ani de tensiuni.

Un acord veterinar în stil elveţian a fost una din opţiunile propuse de o parte a UE ca soluţie la disputa privind protocolul, în timp ce în anii de după Brexit un acord inspirat de relaţia Elveţia-UE a fost văzut ca una din multele opţiuni pentru Regatul Unit.

Ministrul de finanţe Jeremy Hunt a recunoscut săptămâna aceasta că acordul fostului premier Boris Johnson privind Brexitul a cauzat bariere comerciale dăunătoare în relaţia cu Uniunea Europeană şi a spus că imigraţia va fi „foarte importantă” pentru economie. Hunt a insistat, de asemenea, că Regatul Unit va găsi o modalitate de a îmbunătăţi legăturile comerciale cu UE fără a reveni în cadrul pieţei unice.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...