„Marea Unire” pe autostradă ar putea avea loc până în 2030 – ministrul Transporturilor
Sorin Grindeanu a fost întrebat la Digi24 în ce an vom sărbători „Marea Unire” la nivel de autostradă, când toate provinciile istorice vor fi unite prin șosele de mare viteză.
„Am făcut calculul legat de Sibiu – Pitești, aș spune 2027. A8, un pic la un an, doi după”, a răspuns șeful Transporturilor.
Întrebat de moderator dacă pentru A8 se poate estima anul 2030, Grindeanu a spus: „cam așa, dar nu cred că se ajunge acolo”.
Mica Unire, în 2024?
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat săptămâna aceasta calendarul inaugurărilor pe A7 Buzău – Focșani, tronsonul care unește Moldova de Muntenia.
Astfel, dacă va fi gata în 2024 și ne-am rezuma strict la cei 82 de kilometri ai acestui tronson din A7, se poate considera că „Mica Unire” pe autostradă ar avea loc chiar anul acesta.
Dacă pentru A1 Sibiu – Pitești și pentru A7 Ploiești – Pașcani, au fost semnate deja contracte cu constructori, pentru unele loturi din sectorul montan al A8 nici nu au fost lansate licitații.
În plus, transferul de la CNAIR către CNIR ar putea de asemenea să întârzie derularea unor proiecte.
Rămâne de văzut în ce an vom sărbători „Marea Unire” pe autostradă.