Mareea: Am fost informaţi de accident duminică la ora 19.00, am comunicat MAE datele turiştilor

Agenţia de turism Mareea Travel, care a organizat circuitul în care a avut loc accidentul din Muntenegru, transmite într-un comunicat remis MEDIAFAX că a fost informată despre incident duminică la ora 19.00 şi că a comunicat MAE datele turiştilor pentru identificarea lor de urgenţă.
Economica.net - lun, 24 iun. 2013, 19:29
Mareea: Am fost informaţi de accident duminică la ora 19.00, am comunicat MAE datele turiştilor

Reprezentanţii agenţiei spun că fac aceste precizări „în spiritul unei informări corecte şi transparente a opiniei publice precum şi a rudelor celor care sunt implicaţi în acest eveniment nefericit”.

„Informaţia despre acest eveniment, a fost primită în data de 23.06.2013, la ora 19.00, prin coordonatorul circuitelor culturale, care are obligaţia de a monitoriza traseele şi comunicarea cu grupurile aflate în derulare. Astfel, am fost anunţaţi, de către unul din pasagerii autocarului care asigură transportul că a avut loc un accident deosebit de grav soldat cu victime. În această situaţie s-a încercat, fără rezultat, contactarea ghidului turistic Mareea, prezent în autocar, care coordona acţiunea turistică”, se arată în comunicatul agenţiei.

Aceasta a constituit imediat o celulă de criză pentru a intră în contact cu toate autorităţile locale şi naţionale care au gestionat situaţia creată. „În acest sens, remarcăm viteză de reacţie a Consulatului românesc în Muntenegru, care a răspuns cu promptitudine apelurilor noastre. Mareea a fost în legătură directă şi cu Ministerul Afacerilor Externe şi a pus la dispoziţie datele personale ale turiştilor pentru identificarea lor urgenţă”, mai arată reprezentanţii agenţiei.

Ei menţionează totodată că, la nivelul sediului operaţional din Bucureşti, consultanţii agenţiei au oferit şi oferă, de peste 20 de ore, în flux continuu, informaţiile necesare, atât familiilor celor implicaţi, cât şi autorităţilor, precizând că va menţine operaţional call center-ul 9988 care asigură non stop legătură cu toţi cei implicaţi – familii, autorităţi şi mass-media.

„În ceea ce priveşte aspectele de natură tehnică şi comercială care reglementează activitatea în turism, suntem nevoiţi să reamintim relaţiile şi obligaţiile care decurg din contractul încheiat între Mareea, ca organizator, şi Gregory Tour, ca transportator. În prevederile contractuale dintre cele două părţi, încheiate conform legislaţiei în vigoare, se stipulează fără echivoc responsabilitatea transportatorului în astfel de situaţii”, se mai spune în comunicat.

Reprezentanţii agenţiei de turism mai spun că, până la momentul la care vor fi stabilite cu certitudine cauzele care au stat la bază producerii accidentului, nu pot face „afirmaţii cu privire la natura sau cauza acestei tragedii”.

Touroperatorul „îşi exprimă profundul regret pentru cele întâmplate şi transmite sincere condoleanţe familiilor îndurerate ale turiştilor”, se arată în încheierea comunicatului.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Răzvan Filipescu, a dispus luni un control la agenţia de turism Mareea Travel, autoritatea precizând că nu are competenţe legale pentru verificarea firmei de transport implicată în accident.

Directorul Mareea Travel Marius Usturoiu a declarat pentru MEDIAFAX că reprezentanţii ANT sunt „bineveniţi”, după ce, luni, şi poliţiştii de la Investigarea Fraudelor au fost în control la agenţie şi nu au găsit nimic în neregulă.

Usturoiu a precizat că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţine transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acesta cu agenţia de turism.

Una dintre prevederile contractului încheiat de Gregoy Tour, operatorul autocarului implicat în accidentul din Muntenegru, şi Mareea Travel, agenţia care a organizat circuitul turistic, este că transportatorul este responsabil, în condiţiile legii, de toate pagubele produse beneficiarului (Marrea, n.r.) incluzând vătămarea corporală sau decesul pasagerilor, precum şi pagube produse bunurilor acestora, din vina transportatorului sau a persoanelor pentru care e ţinut responsabil, inclusiv conducătorii auto, a declarat pentru MEDIAFAX Marius Usturoiu.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat, duminică în jurul orei 18.00 a României, într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morţi şi 29 de răniţi.

Unul dintre pasagerii accidentaţi în Muntenegru a declarat, pentru Ştirile Pro TV, că în momentul producerii accidentului şoferul era într-o depăşire la intrarea într-un viaduct şi deşi limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

Cei 29 de răniţi, dintre care şapte sunt la terapie intensivă, patru fiind conectaţi la aparate, se află în Podgorica, de unde cei transportabili vor fi aduşi marţi în ţară cu două avioane militare.

Identificarea celor decedaţi în accident nu este încă finalizată.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Pîslaru (MIPE): Au ieșit din finanțarea PNRR 100 de şcoli care erau incluse în programul de digitalizare și 409 de unităţi de învăţământ la care nu mai avem timpul fizic să punem zona de laboratoare
Dragoș Pîslaru (MIPE): Au ieșit din finanțarea PNRR 100 de şcoli care erau incluse în programul de digitalizare și ...
Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru, a afirmat joi că au ieşit din finanţare prin PNRR 100 de şcoli care erau incluse în programul de digitalizare, iar......
Grupul norvegian Equinor și partnerii săi vor investi peste 2 miliarde de dolari pentru dezvoltarea zăcământului de petrol și gaze Fram South
Grupul norvegian Equinor și partnerii săi vor investi peste 2 miliarde de dolari pentru dezvoltarea zăcământului de ...
Compania Equinor, controlată de statul norvegian, şi partenerii săi, Vaar Energi şi Inpex Idemitsu, vor investi peste ...
Guvernul de la Madrid îi transmite lui Trump că mai bine ar încerca să rezolve conflictele din Ucraina și Gaza, în loc să amenințe Spania pentru că refuză să aloce 5% din PIB pentru apărare
Guvernul de la Madrid îi transmite lui Trump că mai bine ar încerca să rezolve conflictele din Ucraina și Gaza, în ...
Ministrul spaniol al Drepturilor Sociale, Pablo Bustinduy, i-a transmis joi preşedintelui american Donald Trump că, pentru ...
Șeful ANSVSA Alexandru Bociu a propus ambasadorului Algeriei la București elaborarea unui proiect de contract care să eficientizeze exportul de ovine către țara africană
Șeful ANSVSA Alexandru Bociu a propus ambasadorului Algeriei la București elaborarea unui proiect de contract care să ...
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, ...