Marele premiu la Loto 6/49, de aproape 1,9 milioane lei, a fost câştigat

Economica.net
30 12. 2013
loterie_loto_83063400_29662700_69671200

Cu ocazia Anului Nou, la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 au fost efectuate, luni, două extrageri, la care jucătorii au participat cu acelaşi bilet.

La prima extragere 6/49, numerele au fost 28, 21, 17, 23, 4 şi 48, însă niciunul dintre jucători nu le-a ghicit pe toate şase.

Au fost, în schimb, 13 jucători care au ghicit cinci numere din şase, obţinând astfel câte 29.660,19 lei.

La extragerea suplimentară, un singur jucător a avut pe bilet toate cele şase numere şi a câştigat astfel premiul categoriei I, de 1.899.025 lei.

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 17-014 din Galaţi şi a fost completat cu o variantă simplă, preţul acestuia fiind de 10,1 lei, precizează Loteria Română.

La categoria a II-a (cinci numere din şase) a extragerii suplimentare, s-au înregistrat 20 de câştiguri a câte 18.196,5 lei.

La Joker, premiul cel mare nu a fost câştigat, reportul la categoria I ajungând astfel la 5.569.204,8 lei.

Nici la Loto 5/40 nu a existat un câştigător la categoria I.

La categoria a II-a a jocului Noroc s-a înregistrat un câştigător, care a obţinut 366.335,03 lei.

Pentru tragerile suplimentare de luni, fondul de câştiguri al categoriei I a fost suplimentat cu 300.000 lei (Loto 6/49), 200.000 lei (Joker) şi, respectiv, 100.000 de lei (Loto 5/40).

Premiul categoriei I la 6/49 a fost acordat ultima dată în 22 decembrie, când un jucător a câştigat 3.014.025,73 de lei cu un bilet completat cu o variantă simplă.

Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat tot anul acesta, la 14 iulie.