Marga: Fiecare filială poate să-şi angajeze personal pe baza resurselor extrabugetare obţinute
Preşedintele ICR a ţinut să explice unele nelămuriri cu privire la faptul că, prin înfiinţarea unor noi filiale ale ICR şi angajarea de personal pentru acestea s-ar face o „irosire a resurselor preţioase, financiare în primul rând”. „Răspunsul este că nu se irosesc resurse! Dimpotrivă! Infrastructura filialei este asigurată de autorităţile locale. Fiecărei filiale din provinciile istorice i se alocă două posturi din efectivul de posturi deja existent al Institutului Cultural Român. Nu s-au creat noi posturi. Fiecare filială poate să-şi angajeze personal pe baza resurselor extrabugetare pe care le obţine”, a precizat Andrei Marga în document.
Mai mult decât atât, preşedintele ICR susţine că resursele financiare pe care fiecare filială a institutului le are le dispoziţie provin fin programe anunţate public, iar accesul la aceste resurse se face prin competiţie. „Filialele pot acumula resurse extrabugetare, ca pretutindeni în lumea civilizată, iar resursele pe care le obţin rămân la dispoziţia filialei respective”, se arată în comunicat.
Făcând referire la eventualitatea unei dublări a reţelei inspectoratelor judeţene pentru cultură, Andrei Marga a spus că acest lucru nu este posibil deoarece, spune el, „filialele ICR – ca şi întregul Institut Cultural Român – se ocupă de etalarea valorilor româneşti în spaţiul internaţional şi nu se suprapun cu competenţele inspectoratelor judeţene pentru cultură”.
De asemenea, potrivit preşedintelui ICR, înfiinţarea unor noi filiale ale institutului nu va pune în pericol nivelul activităţilor instituţiei, provinciile istorice deţinând valori culturale importante care vor fi promovate internaţional.
„Desigur că ICR trebuie să promoveze un nivel de exigenţă valorică ridicat şi îl va promova. Acest nivel nu este periclitat nicidecum de dezvoltări cu idei mai bune”, a mai precizat Andrei Marga.
Preşedintele ICR nu a omis nici controversatul subiect al numirii directorilor şi directorilor adjuncţi ai filialelor despre care spune că „până în acest moment au fost desemnaţi directori de filiale însărcinaţi cu organizarea”, care sunt remuneraţi în sistemul prestărilor de servicii.
„Cooperăm cu autorităţile locale în desemnarea directorilor de filiale. Vor fi organizate concursuri, potrivit prevederilor legale, pentru a ocupa durabil funcţiile de directori de filiale”, precizează preşedintele ICR.
Potrivit unui anunţ al ICR din 28 decembrie 2012, toate cele şapte filiale regionale ale Institutului Cultural Român vor fi inaugurate la începutul anului 2013. Astfel, Filiala Moldova, cu sediul la Iaşi, a fost inaugurată pe 14 ianuarie 2013 – director fiind Cassian Maria Spiridon, iar director adjunct: Marius Chelaru -, Filiala Dobrogea, cu sediul la Tulcea, a fost inaugurată joi, Filiala Banat-Crişana, cu sediul la Arad, va fi inaugurată pe 24 ianuarie (director: Gheorghe Schwartz; director adjunct: Lucian Alexiu), iar Filiala Oltenia, cu sediul la Târgu-Jiu, va fi inaugurată pe 25 ianuarie (director: Ion Deaconescu; director adjunct: Marilena Pârvulescu).
Filialele cu sediul la Craiova, Cluj-Napoca şi Baia Mare vor fi deschise în luna februarie. Un calendar al evenimentelor este în lucru şi va fi făcut public ulterior. Filiala Oltenia, cu sediul la Craiova, îl va avea ca director pe Gabriel Coşoveanu şi ca director adjunct pe Marcel Voinea, Filiala Transilvania, cu sediul la Cluj-Napoca, o va avea ca director pe Irina Petraş, iar directorul adjunct va fi Pompei Cocean, iar Filiala Maramureş, cu sediul la Baia Mare, o va avea ca director pe Florica Bud.
Potrivit corespondentului MEDIAFAX, filiala inaugurată pe 14 ianuarie la Iaşi nu are nici sediu şi nici buget stabilit pe anul în curs. Astfel, ICR Iaşi funcţionează temporar în sediul Uniunii Scriitorilor din municipiu, instituţie condusă de Cassian Maria Spiridon care este şi preşedintele filialei Iaşi a Institutului Cultural Român.
Totodată, şefii Primăriei şi Consiliului Judeţean Iaşi anunţau că în bugetul pe 2013 nu sunt prevăzute sume pentru ICR Iaşi şi nici nu există acorduri de colaborare cu această instituţie.
Iniţial, la sfârşitul lunii septembrie 2012, conducerea ICR a anunţat că va deschide doar patru noi filiale în ţară – Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova -, ca parte a „efortului de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”.
Filialele ICR sunt deschise în cooperare cu primăriile şi consiliile judeţene respective. Fiecare dintre filiale este condusă de un director şi un director adjunct, desemnaţi de Institutul Cultural Român. Directoratul este asistat de 3-5 referenţi.
De asemenea, în octombrie 2012, ICR a anunţat că intenţionează să deschidă noi filiale în şapte mari oraşe ale lumii – Beijing, Moscova, São Paulo, Alexandria, Atena, München-Nürnberg, Kiev – ca parte a măsurilor de asigurare a unei „cunoaşteri mai bune şi sporirea prestigiului culturii române în străinătate”.
Conducerea Institutului Cultural Român s-a schimbat pe 11 septembrie 2012, odată cu numirea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte al instituţiei, după demisia lui Horia-Roman Patapievici.
La mijlocul lunii septembrie, Andrei Marga a declarat că a transmis Guvernului o solicitare de majorare a bugetului institutului, pentru deschiderea de noi filiale în America Latină, China şi Rusia şi pentru plata noilor angajaţi. Astfel, după a doua rectificare bugetară din 2012, ICR a obţinut suma de 676.000 de lei. Contactat de MEDIAFAX, Andrei Marga a spus că suma fost acordată în urma unei solicitări „pentru lucruri de urgenţă”, în condiţiile în care bugetul pe 2012 a fost aproape epuizat de fosta conducere.
„Dar mai trebuie bani”, a susţinut preşedintele ICR, care a subliniat că, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, ICR a obţinut deja o sumă suplimentară de 1 milion de lei, dar şi asigurările că „programele majore vor merge înainte”.