Marga: România e interesată să ia împrumuturi de la BDCE pentru accesarea fondurilor UE

Economica.net
18 06. 2012
leasing_loan_19655600

Şeful diplomaţiei s-a întâlnit, luni, cu guvernatorul BDCE, Rolf Wenzel, aflat în vizită în România pentru prima dată de la preluarea mandatului său în decembrie 2011, ocazie cu care a fost evidenţiată importanţa colaborării guvernului român cu BDCE.

Potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de MAE, cei doi oficiali au trecut în revistă proiectele derulate cu sprijinul BDCE şi opţiunile ţării noastre pentru noi domenii de finanţare.

În acest context, ministrul Marga „a subliniat menţinerea interesului României pentru contractarea unor împrumuturi de la BDCE datorită condiţiilor avantajoase de creditare, inclusiv din perspectiva utilizării acestora pentru facilitarea accesării fondurilor structurale europene”, relatează comunicatul menţionat.

De asemenea, Marga a subliniat importanţa implicării Băncii în finanţarea de proiecte cu caracter social în ţări membre ale Consiliului Europei, exprimând, totodată, sprijin pentru procesul de reformă menit să răspundă mai bine cerinţelor statelor beneficiare în actualele condiţii de criză.

România a devenit membră a BDCE în 1996, beneficiind până în prezent de împrumuturi din partea BDCE în următoarele domenii: reconstrucţia infrastructurii afectate de inundaţii, sănătate, învăţământ, protecţia copilului, construcţia de locuinţe sociale, protecţia mediului, cultură.

Până în prezent BDCE a acordat României 24 de împrumuturi cu o valoare totală de 1,3 miliarde EUR din care 10 împrumuturi, în valoare totală de 1,01 mld EUR, sunt în prezent în stadiu de implementare, mai precizează comunicatul MAE.