Maria Eugenia Barna: Supraimpozitarea bugetarilor este dificil de făcut

Supraimpozitarea salariilor unor anumite categorii de bugetari este dificil de făcut în cadrul actualului sistem fiscal, consideră Maria Eugenia Barna, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.
Economica.net - joi, 31 mai 2012, 20:42
Maria Eugenia Barna: Supraimpozitarea bugetarilor este dificil de făcut

„O modificare a impozitelor este binevenită, tot sistemul de impozitare şi fiscalitate trebuie regândit şi aşezat pe alte baze, dar asta nu se poate face decât de anul viitor şi cu acordul instituţiilor financiare internaţionale care ne creditează şi care ne urmăresc îndeaproape”, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, Maria Eugenia Barna, referindu-se la intenţia guvernului de a supraimpozita încă din 2012 salariile bugetarilor pe care le consideră foarte mari, aplicându-le o aşa numită taxă de solidaritate.

În opinia preşedintelui Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, ‘taxa de solidaritate’ dorită de guvern pentru anul acesta preia ideea de bază a unui important proiect de lege al UNPR, dar o aplică unor angajaţi din sistemul public şi nu deţinătorilor de mari averi, aşa cum era intenţia celor care au lansat conceptul.

„Regret că Guvenul pe care l-am sprijinit plagiază acum conceptul de taxă de solidaritate, introdus anterior în Parlament de UNPR printr-un proiect de lege care a fost respins. Proiectul UNPR pentru taxa de solidaritate se referea la impozitarea marilor averi şi, pentru că ne-au lipsit câteva voturi, bugetul de stat nu poate fi alimentat cu o sumă de circa trei miliarde de euro, anual. Pot să spun că taxa de solidaritate este chiar un brand al UNPR şi, poate, cel mai important proiect al său. UNPR este singurul partid din Parlament care a adus în discuţie publică principiile solidarităţii sociale şi ale interesului naţional, şi de aceea mi se pare anormal ceea ce se întâmplă”, a afirmat Maria Eugenia Barna.

În opinia sa, utilizarea sintagmei „taxă de solidaritate”, pe fondul campaniei electorale, ar putea da naştere la „confuzie”.

„Există legea salarizării unitare pentru sistemul bugetar şi legea pensiilor, două instrumente legale prin care veniturile foarte mari pot fi corectate. Eu nu înţeleg cum pot exista salarii de nu ştiu câte sute de milioane de lei în sistemul bugetar când noi, în Parlament, am adoptat de mai bine de doi ani Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Cum de se întâmplă asta? Mai avem şi o lege privind sistemul unitar de pensii publice, care stabileşte clar care este nivelul maxim al pensiei şi că nu mai există pensii speciale. Atunci, pentru ce ne trebuie supraimpozitare şi, mai ales, pentru cine se va face Legea? Pentru câte persoane?”, a adăugat preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.

Legea salarizării unitare precizează că salariul cel mai mare îl are Preşedintele României.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...