Marian Duşan a preluat conducerea publicaţiilor Evenimentul zilei şi Capital

Marian Duşan a fost numit director general al societăţii Editura Evenimentul şi Capital SRL, care editează cotidianul Evenimentul zilei şi săptămânalul Capital, acesta declarând luni, pentru MEDIAFAX, că a fost numit în această funcţie de Dan Andronic, acţionarul companiei.
Economica.net - lun, 25 mart. 2013, 20:52
Marian Duşan a preluat conducerea publicaţiilor Evenimentul zilei şi Capital

Marian Duşan a spus că a preluat, începând de luni, funcţia de director general al societăţii Editura Evenimentul şi Capital SRL.

Întrebat dacă a intrat şi în acţionariatul societăţii Editura Evenimentul şi Capital SRL, Marian Duşan a spus că ocupă „doar o funcţie executivă, pentru moment”. El a precizat că va coordona Evenimentul zilei şi Capital, alături de echipa care lucrează la cele două publicaţii.

Marian Duşan a spus că din noua funcţie va colabora cu „owner-ul” societăţii, Dan Andronic, cel care a ocupat până acum funcţia de director general.

Pe de altă parte, întrebat cine sunt ceilalţi acţionari ai societăţii Editura Evenimentul şi Capital SRL, Marian Duşan a spus: „Eu nu ştiu decât că împreună cu echipa de acolo vom face ca tirajul să crească, profitabilitatea să fie mai bună, dar nu ştiu dacă în afară de domnul Andronic este altcineva implicat în acţionariat”.

Totodată, Marian Duşan a spus că vrea să dezvolte publicaţiile Evenimentul zilei şi Capital în print. „Deşi mai multe publicaţii merg pe online, noi vom păstra printul (…) Important este să oferim un conţinut exclusivist şi de calitate (…) Obiectivul este dublarea tirajului actual şi pe Evenimentul zilei şi pe Capital”, a spus Duşan.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Marian Duşan a spus că este dispus şi să investească. „Dacă va fi nevoie, sunt gata să şi investesc”, a spus Duşan.

În plus, Marian Duşan a spus că vor rămâne neschimbate conducerile editoriale ale publicaţiilor Evenimentul zilei şi Capital. „Noi avem o echipă foarte bună acolo şi împreună cu echipa de acolo vom creşte tirajul şi vom îmbunătăţi conţinutul”, a spus acesta.

De asemenea, Duşan a spus că Virgil Munteanu va deţine în continuare funcţia de director executiv al companiei. „În ultimele şase luni, Virgil Munteanu a condus împreună cu Dan Andronic. Eu vin cu experienţa mea de 15 ani în funcţii de conducere”, a spus Marian Duşan.

Potrivit blogului personal, Marian Duşan s-a născut pe 5 aprilie 1979, este licențiat în drept și în ştiințe politice şi are un master în psihologie politică şi leadership în administrație. El este preşedinte al Romanian Business Accelerator, o asociație care aduce laolaltă „antreprenori, investitori, politicieni, societate civilă, cu scopul de a reporni motorul economiei românești și de a scoate în evidență modele de succes din România”.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...