Mariana Câmpeanu: Pensiile recalculate în urma deciziei CCR vor fi primite începând cu luna ianuarie

Economica.net
07 01. 2014
campeanu_52037200_42300200

‘Aş putea să dau o veste bună în această seară şi anume că în majoritate am terminat cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale pentru 220.000 de pensionari şi începând cu luna ianuarie ei îşi vor primi pensiile recalculate cu indicele respectiv. Problema va fi cu restanţele care trebuie date, pe care probabil că le vom da în luna martie, pentru că acolo este un proces mai laborios de calcul”, a spus ministrul, la România TV.

Mariana Câmpeanu a reiterat că, din ianuarie, pensiile vor fi ajustate atât cu valoarea punctului de pensie majorat, cât şi cu indicele de corecţie.

‘Restanţele vor fi primite, probabil, în luna martie. Dacă vom termina mai devreme, cum s-a terminat şi acum, sigur că o vom face la timpul potrivit”, a subliniat Câmpeanu.

În ceea ce priveşte persoanele care au venituri foarte mici, trebuie căutate alte soluţii sau schimbată toată filosofia sistemului de pensii, a precizat şeful de la Muncă.

La data de 6 noiembrie 2013, Curtea Constituţională a României a arătat că dispoziţii ale OUG nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituţionale, deoarece au efecte retroactive evidente, contrare prevederilor Constituţiei. Decizia Curţii a fost publicată în Monitorul Oficial în 7 decembrie.

Prevederile OUG 1/2013 declarate neconstituţionale stabilesc: ‘(2) Indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. (3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă’.

La 6 noiembrie 2013, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că pensionarii din ultimii aproape trei ani vor primi bani în plus, în condiţiile în care coeficienţii aferenţi anilor 2011 şi 2012 sunt mai mari decât cei din 2013.

”Pentru o persoană care a depus dosarul în ianuarie 2011 se vede care este punctajul mediu anual, se înmulţeşte cu coeficientul şi rezultă o pensie. Aceasta se compară cu cea care s-a calculat când s-a acordat coeficientul 1,06 şi diferenţa o să i se acorde. Se vor da bani înapoi, iar pensiile vor creşte în funcţie de punctajul fiecărui dosar’, a precizat ministrul Muncii şi a adăugat că pensionarul ‘în funcţie de suma pe care a primit-o, va primi diferenţa. Dacă a primit 40 de lei în plus în 2013 când s-a acordat pentru prima dată acest coeficient de corecţie, va mai primi încă 40 de lei”, a spus ea.

Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2014 prevede suma de 219,567 milioane lei în vederea plăţii drepturilor rezultate din aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 437/2013 privind recalcularea pensiilor acordate în perioada 2011 – 2013, potrivit Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

Conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă, publicat în decembrie 2013 pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pensiile acordate în perioada 2011 – 2013 vor fi recalculate în baza unor indici de corecţie de 1,12 şi, respectiv 1,7, iar drepturile de pensie rezultate în urma aplicării acestor indici se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013.

De prevederile acestui proiect de ordonanţă vor beneficia aproximativ 247.000 de persoane, iar drepturile băneşti reglementate de respectivul document se achită în anul 2014, informează MMFPSPV.

Pentru persoanele care au ieşit la pensie în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011 inclusiv, indicele de corecţie care se aplică punctajelor medii anuale determinate va fi de 1,12. Pentru cei care au ieşit la pensie în anul 2012, noul indice de calcul va fi de 1,7, similar celui care se va aplica şi la calculul drepturilor pentru persoanele care au ieşit la pensie în perioada 1 – 22 ianuarie 2013.

Indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată la data înscrierii iniţiale la pensie.