Mariana Câmpeanu: Traian Băsescu ne-a îndatorat cu 5.000 de euro pe fiecare dintre noi

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, vineri seara, la Deva, că fiecare român are de plătit o datorie de 5.000 de euro, ea acuzându-l de situaţia în care s-a ajuns pe preşedintele suspendat Traian Băsescu.
Economica.net - vin, 20 iul. 2012, 20:10
Mariana Câmpeanu: Traian Băsescu ne-a îndatorat cu 5.000 de euro pe fiecare dintre noi

Prezentă la un miting organizat de USL Hunedoara pentru susţinerea referendumului din 29 iulie, ministrul Muncii le-a spus participanţilor ‘să nu se mai lase păcăliţi’, să se prezinte la urne şi să voteze pentru demiterea preşedintelui suspendat.

”Vorbeşte despre orice, dar numai despre ceea ce a făcut el (Traian Băsescu, n.r.), nu. Nu vorbeşte că ne-a îndatorat până peste cap pe noi şi pe copiii noştri. Fiecare dintre dumneavoastră aveţi de plătit câte 5.000 de euro pentru datoriile pe care le-a făcut el, pentru că el a negociat’, a spus ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Ea a atras atenţia că veniturile oamenilor s-au redus în fosta guvernare nu doar prin diminuarea salariilor, ci şi prin neplata altor drepturi băneşti.

‘Nu numai salariile s-au redus cu 25%. Aţi uitat, oameni buni? Nu mai este salariul de merit, nu se mai plătesc ore suplimentare, nu se mai dau prime, nu se mai dau tichete de masă sau tichete de vacanţă. Eu am venit să vă spun: nu uitaţi ce vi s-a făcut în aceşti ani!’, a adăugat ministrul Mariana Câmpeanu.

La mitingul organizat de USL Hunedoara în centrul municipiului Deva au luat parte aproape 2.000 de persoane, potrivit organizatorilor, manifestarea fiind precedată de un marş pe principalul bulevard al oraşului, de la sediul Consiliului Judeţean până în Piaţa Tricolorului. Participanţii la miting au avut pancarte cu mesaje împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi au strigat lozinci anti-Băsescu.

La manifestare au fost prezenţi senatorii Cosmin Nicula (PSD) şi Dorin Păran (PNL), deputaţii Bogdan Ţâmpău (PNL) şi Laurenţiu Nistor (PSD), preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, primarul Devei, Petru Mărginean (PC), alţi lideri locali din cadrul USL.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Portul românesc, „construit de la zero”, care va fi predat la finalul lunii
FOTO Portul românesc, „construit de la zero”, care va fi predat la finalul lunii
Constructorul Porr va preda către beneficiar la finele lunii "primul PORRt românesc" pe care l-a "construit de la zero". Este vorba despre portul Giurgiu, unde Porr spune că a fost mai mult de o......
Amazon va reduce numărul angajaților, care vor fi înlocuiți de AI
Amazon va reduce numărul angajaților, care vor fi înlocuiți de AI
Amazon va reduce numărul angajaţilor din structurile sale corporative în următorii ani, pe măsură ce inteligenţa artificială ...
Trump obligă firmele americane să producă în SUA, dar telefonul său nu poate fi produs în SUA, doar asamblat cu piese produse în străinătate
Trump obligă firmele americane să producă în SUA, dar telefonul său nu poate fi produs în SUA, doar asamblat cu piese ...
Au fost ridicate întrebări și cu privire la cât de etic e gestul președintelui SUA de a profita de numele său pentru a ...
Ferrari va amâna până în 2028 planurile de construcție pentru al doilea model complet electric
Ferrari va amâna până în 2028 planurile de construcție pentru al doilea model complet electric
Producătorul auto italian Ferrari va amâna cel puțin până în 2028 planurile pentru al doilea vehicul complet electric ...