Mariana Gheorghe: producţia de gaze în Marea Neagră ar putea începe la sfârşitul deceniului

07 10. 2012
mariana_gheorghe_petrom_22896200

„Deocamdată am avut succes doar cu o sondă, dar va trebui să mai forăm. Sunt explorări  dificile, bazate pe evaluări seismice, foraje la peste 3000 de metri. După o parte din aceste etape, cândva la jumătatea acestui deceniu sperăm să putem decide dacă şi când vom începe exploatarea comercială a zăcământului din Marea Neagră. Începutul producţiei ar putea începe  la sfârşitul deceniului“, a declarat Mariana Gheorghe, preşedinte executiv al OMV Petrom, în această dimineaţă într-un interviu la ProTV.

Primele estimări au relevat faptul că resursele de gaze din perimetrul explorat de OMV, împreună cu Exxon Mobile, ar acoperi necesarul de energie al  României, pentru 6 ani, dacă resursele indicate de primele explorărise vor adeveri.

„Ciclul de exploatare al unui zăcământ poate diferi de la caz la caz. În cazul de faţă exploatarea ar putea dura circa 10 ani“ a spus Mariana Gheorghe.

România ar putea deveni independentă din punct de vedere energetic, dacă „investiţiile anuale în acest domeniu ar fi de 3-4 miliarde de euro“, a estimat şeful OMV Petrom.

Exxon Mobil a început împreună cu OMV Petrom (SNP), în decembrie 2011, forajul într-un perimetru petrolier din Marea Neagră aflat în concesiunea companiei româneşti.
La începutul anului, OMV Petrom şi Exxon Mobil au anunţat că au făcut o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

 

Redevenţele, preţurile

„Am început de câteva luni discuţiile privind noile niveluri de redevenţe, care ar putea fi stabilite începând din 2014. Trebuie însă avute în vedere toate implicaţiile. Valoarea redevenţelor pe care le plătim statului trebuie să depindă de valoarea zăcămintelor respective. Mai trebuie spus că  nivelul redevenţelor este unul dintre factorii de care depinde decizia de exploatare comercială a unui zăcământ, inclusiv a celui din Marea Neagra“, a explicat Mariana Neagră.

OMV Petrom aşteaptă ca Statul român să încurajeze eforturile pentru independenţa energetică. „Dacă ne rămân mai mulţi bani, vom putea investi mai mult. OMV Petrom a investit 93% din profitul său operaţional.“, a spus Mariana Gheorghe.

Liderul OMV Petrom a apărat politica de preţuri a companiei sale, care a condus la scumpiri de 70% în ultimi 4 ani.

„Îmi pare rău că este foarte dificil de explicat oricui creşterea preţurilor. Acestea depind de piaţă, de mai multe pieţe, inclusiv cele valutare şi de nevoia de asigurarea capacităţii de investiţii a companiei“, a spus Mariana Gheorghe.

Oficialul Petrom a spus că nivelul de preţ de ţiţei de la care pleacă estimările bugetare pentru 2013 ale companiei este 100 de dolari / baril.