Marii retaileri dau asigurări că au suficientă marfă în depozite și că populația nu trebuie să-și facă stocuri

Magazinele membrilor Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) sunt pregătite - atât la raft, cât şi în depozite - cu stocuri de alimente şi produse de igienă şi sanitare, chiar şi în condiţiile în care este posibil ca în acest sfârşit de săptămână să se înregistreze o uşoară creştere a cererii şi numărului de consumatori, relatează Agerpres.
Economica.net - vin, 06 nov. 2020, 15:39
Marii retaileri dau asigurări că au suficientă marfă în depozite și că populația nu trebuie să-și facă stocuri

Reprezentanţii AMRCR îi asigură pe toţi cei care sunt clienţi ai magazinelor membrilor Asociaţiei că la nivelul acestora sunt luate toate măsurile sanitare necesare, iar personalul este organizat pentru a asigura funcţionarea normală în intervalul stabilit prin reglementările legale.

Totodată, reprezentanţii AMRCR precizează că magazinele vor rămâne funcţionale, bine aprovizionate şi „nu există motive pentru a lua în calcul constituirea unor stocuri personale suplimentare.”

„Vă informăm că au fost revăzute procedurile de transport şi aprovizionare, se analizează oportunităţi suplimentare pentru produsele şi producătorii locali, precum şi soluţiile de personal în contextul noilor limitări preconizate a intra în vigoare la începutul săptămânii viitoare. Facem un apel către toţi consumatorii să ţină seama de condiţiile privind autoprotecţia (purtarea măştii, păstrarea distanţei de siguranţă etc.) şi să respecte indicaţiile personalului de pază şi ordine în ceea ce priveşte accesul în magazine”, se spune în comunicat.

AMRCR este în contact şi coordonare permanentă cu autorităţile centrale pentru orice chestiune legată de buna funcţionare a magazinelor şi respectarea tuturor reglementărilor în vigoare.

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România – AMRCR a fost înfiinţată în anul 2003 şi grupează următoarele 21 companii din retailul alimentar şi nealimentar din România: Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, Cora, DM Drogerie Markt, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, Ikea, Jumbo, Lidl, Kaufland, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Profi, Selgros.

Misiunea AMRCR este de a menţine un parteneriat deschis şi constructiv cu instituţiile statului şi cu organizaţiile profesionale, în acord cu nevoile consumatorilor şi principiile pieţei libere, pentru dezvoltarea unui climat comercial modern, echitabil şi care vine în sprijinul economiei locale.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...