Marile bănci se aşteaptă ca peste jumătate dintre angajaţi să revină la birou în trimestrul al treilea
ISS este o companie care furnizează servicii diverse variind de la call centere la curăţenie, catering şi pază pentru spaţii de birouri, pentru peste 200.000 de companii din 60 de ţări, inclusiv pentru giganţi precum UBS şi Deutsche Telekom.
„Mulţi dintre clienţii noştri din industriile bancară, consultanţă şi servicii sunt în prezent nerăbdători să îşi readucă angajaţi înapoi la birou. Clienţii ne vorbesc de lipsa de inovaţie, de o implicare mai redusă în rândul angajaţilor care lucrează de acasă şi de faptul că cultura corporatistă are de suferit”, a declarat directorul general de la ISS, Jacob Aarup-Andersen.
Însă chiar dacă băncile globale, care sunt clienţi ai ISS, se aşteaptă să aibă mai mult de jumătate dintre angajaţi înapoi la birou în trimestrul al treilea, niciunul dintre clienţii companiei daneze nu vorbeşte încă de o revenire în proporţie de 100% la munca de la birou, a precizat Aarup-Andersen.
Grupul bancar britanic HSBC a anunţat că recent că vrea să îşi reducă la jumătate suprafaţa globală de spaţii de birouri, un semn că pandemia de coronavirus ar putea provoca schimbări permanente asupra modului de lucru, pe măsură ce companiile se pregătesc s reducă spaţiile de birouri şi să permită angajaţilor o mai mare flexibilitate când vine vorba de munca de acasă.
Aarup-Andersen a declarat că anterior se aştepta ca spaţiile globale de birouri să scadă cu 10%-15% în următorii trei ani.
Separat, ISS a anunţat joi că anul trecut vânzările sale au scăzut cu 10% până la 69,8 miliarde de coroane daneze (11,5 miliarde de dolari), pe fondul diminuării activităţii în domeniile catering, retail şi servicii hoteliere.