În jurul orei 08:30 GMT, acţiunile Thales afişau o creştere de 13,80% iar titlurile Dassault Aviation erau în creştere cu 14,77% la bursa de la Paris. La bursa londoneză, acţiunile BAE Systems înregistrau o creştere de 17,31%. La bursa de la Frankfurt, acţiunile Rheinmetall afişau un salt de 14,31%, în timp ce acţiunile Hensoldt erau în creştere cu 18,82%, iar cele ale grupului Thyssenkrupp, care are o subsidiară specializată în producţia de submarine, erau în creştere cu 10,68%. În paralel, la bursa de la Stockholm acţiunile producătorului de avioane de vânătoare Saab erau în creştere cu 13,97% iar la bursa de la Milano acţiunile grupului Leonardo înregistrau un avans de 9,98%.
„Dorinţa europenilor de a sprijini Ucraina se va traduce printr-o creştere a cheltuielilor militare”, a explicat analistul Swissquote Bank, Ipek Ozkardeskaya.
„Temerile referitoare la o retragere americană s-au accentuat, constrângând Europa să facă mai mult. Armamentul devine un sector cheie pentru investitori”, a estimat, la rândul său, analistul CMC Markets, Jochen Stanzl.
Aliaţii europeni ai Ucrainei au strâns duminică rândurile la Londra, unde şi-au afişat voinţa de a sprijini Kievul şi de a se reînarma în faţa Rusiei, după altercaţiile de vineri dintre preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul american Donald Trump, la un summit la Casa Albă care a luat o turnură dezastruoasă pentru preşedintele ucrainean, care a fost avertizat de Trump să lase la o parte elanul războinic şi să încheie un acord de pace cu Rusia.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anunţat vineri intenţia de a prezenta un „plan global cu privire la reînarmarea Europei”, cu prilejul unui summit special al UE care ar urma să aibă loc joi la Bruxelles. „Trebuie să reînarmăm de urgenţă Europa”, a spus Ursula von der Leyen.
În Germania, conservatorii de la CDU/CSU şi social-democraţii de la SPD, care în prezent negociază formarea unui guvern, discută înfiinţarea a două fonduri pentru apărare şi infrastructură, cu o valoarea totală cuprinsă între 800 şi 900 miliarde de euro, potrivit unor informaţii pe surse care au apărut duminică în presă.
„Chiar dacă fondurile se vor întinde pe o perioadă de zece ani, această sumă care este echivalentă cu investiţiile făcute în Germania de Est după reunificare ar reprezenta o cotitură istorică”, de care vor profita firmele din sectorul apărării, estimează analiştii de la Deutsche Bank.