Marile economii emergente vor să propună un candidat comun la preşedinţia Băncii Mondiale

Miniştrii Finanţelor din statele BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) s-au întâlnit la Mexico City în timpul summit-ului G20 din acest weekend pentru discuţii privnid deschiderea procedurii de desemnare a preşedintelui Băncii Mondiale pentru candidaţi indiferent de naţionalitate.

„Candidatura ar trebui să se bazeze pe merite, şi nu pe naţionalitate”, a declarat pentru presă ministrul de Finanţe al Braziliei, Guido Montega.

Un alt oficial din rândul delegaţiilor BRICS a afirmat că cele cinci state vor discuta susţinerea unui contracandidat propriu, care să concureze cu cel desemnat de Statele Unite.

Banca Mondială acceptă până la 23 martie propuneri privind succesorul lui Robert Zoellick, al cărui mandat de cinci ani se va încheia la finele lunii iunie. Instituţia vrea o decizie înainte de reuniunile de toamnă BM-FMI din aprilie.

O înţelegere informală între liderii mondiali care au înfiinţat Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial prevede ca şefia FMI să fie ocupată de un european, iar preşedinţia BM să revină unui american.

Tradiţia, respectată ca o regulă nescrisă a sistemului financiar şi economic mondial, a devenit tot mai contestată şi mai controversată în ultimii ani, odată cu ascensiunea marilor economii emergente.

Pe fondul rolului tot mai important al statelor în dezvoltare ca motoare de creştere economică mondială, guvernele ţărilor emergente vor mai multă greutate în stabilirea regulilor de funcţionare a sistemului financiar şi economiei globale.

Drepturile de vot ale marilor economii emergente în cadrul FMI au crescut mai accelerat în ultimii trei ani decât înainte de criza financiară mondială din 2008, erodând din voturile SUA şi ale statelor vest-europene.

Înlocuirea directorului general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) în 2011 a luat forma unei curse între candidatul susţinut de UE, ministrul francez al Finanţelor Christine Lagarde, şi mai multe nume vehiculate din partea economiilor emergente. Statele BRICS nu s-au putut pune de acord asupra unui candidat comun puternic, iar şefia FMI a revenit în final lui Lagarde.

„Este timpul să rupem tradiţiile care dictează ca SUA şi Europa să-şi împartă cele două funcţii, iar noi (statele emergente – n.r.) trebuie să facem eforturi pentru a ajunge la un consens”, a afirmat ministrul sud-african al Finanţelor, Pravin Gordhan, vorbind despre înlocuirea lui Zoellick.

Zoellick a decis să nu încerce să obţină un nou mandat de cinci ani, iar Washingtonul a arătat că vor prezenta în următoarele săptămâni un candidat.

Printre numele vehiculate drept posibili succesori din partea SUA se numără fostul secretar al Trezoreriei Lawrence Summers, actualul secretar de stat Hillary Clinton şi ambasadorul american la ONU Susan Rice. Departamentul de stat a declarat că Clinton nu va accepta nominalizarea.

Banca Mondială a fost creată după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru a finanţa reconstrucţia Europei şi dezvoltarea statelor sărace, iar preşedintele instituţiei are un rol important în modelarea politicii economice mondiale.

Miniştrii Finanţelor din statele G20, reuniţi în acest weekend la Mexico City, au indicat că ar putea răspunde favorabil la solicitarea venită din partea FMI privind consolidarea resurselor financiare ale instituţiei cu 500-600 miliarde de dolari pentru combaterea crizei datoriilor de stat din zona euro. Principala condiţie cerută de statele non-europene din G20 în schimbul acestui ajutor ar fi ca UE să angajeze resurse proprii de 1.000 miliarde de dolari, prin combinarea Fondului European de Stabilitate Financiară cu Mecanismul European de Stabilitate.

Alături de resursele existente ale FMI, de peste 350 miliarde de dolari, G20 şi UE ar crea o plasă de siguranţă de 1.950 miliarde de dolari.

Ministrul Finanţelor din Brazilia a spus însă că marile economii emergente vor accepta să participe la această schemă doar dacă vor obţine creşterea drepturilor de vot în cadrul FMI, pe lângă condiţia generală ca Europa să participe cu mai multe fonduri proprii la efort.