Marile federații sindicale din învățământ avertizează că există riscul ca angajații din domeniu să nu-și primească salariile la timp
„Este inadmisibil ca până astăzi, 8 februarie, unităților de învățământ să nu li se livreze programul de salarizare. Din informațiile primite, secretarele și contabilele spun că este puțin probabil să reușească să facă toate calculele pentru ca salariile să fie plătite la timp, pe 14 februarie, așa cum prevede legea. Aceasta deoarece, aproape de fiecare dată, prima versiune transmisă avea erori.
Nu ne interesează că Ministerul Educației a fost în negocieri pentru prelungirea contractului cu firma care livrează programul, ne interesează doar ca angajații din sistem să-și ia salariile la timp. Cei mai mulți dintre salariați au împrumuturi, facturi de plată și alte cheltuieli, iar această întârziere le creează probleme în relația cu terții”, se precizează în comunicatul transmis de cele două asociații sindicale.
Federațiile csolicită Ministerului Educației să publice acest contract și să precizeze cât a plătit în ultimii 10 ani firmei care a realizat și asigură mentenanța EDUSAL.
„De asemenea, considerăm că este necesar ca Ministerul Educației să dezvolte propriul soft pentru calculul și plata salariilor pentru ca astfel de întărzieri să fie evitate. În plus, solicităm ca persoanele care se fac responsabile pentru această întârziere să fie trase la răspundere”, se mai menționează în comunicat.
Cele două federații precizează că nu este prima dată când modificările aduse aplicației EDUSAL sunt trimise cu întârziere sau cu erori de calcul.
„De fiecare dată colegii din unitățile de învățământ, care se ocupă de plata salariilor, sunt obligați să stea peste program sau să lucreze de acasă, în timpul liber. Cu toate acestea, orele suplimentare nu sunt plătite.”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” susțin că reprezintă interesele a 300.000 de angajați în învățământ. Comunicatul este semnat de cei doi președinți ai FSLI și FSESH Simion Hăncescu şi Marius Ovidiu Nistor.