Marinescu, RetuRo SGR: 80-85% din ambalajele puse pe piață în luna octombrie au fost returnate

”80%-85% din ambalajele puse pe piață în luna octombrie 2024 au fost returnate prin sistemul de garanție returnare. Pentru anul viitor ne vom concentra pe eficientizarea start-upului și deschiderea celor două centre noi de la Oradea și Constanța, pe lângă cele șapte centre existente”, a declarat Anca Marinescu, corporate affaires RetuRo SGR.
Gabriela Ţinteanu - mie, 27 nov. 2024, 22:23
Marinescu, RetuRo SGR: 80-85% din ambalajele puse pe piață în luna octombrie au fost returnate

În jur de  500 de milioane de ambalaje au fost puse în medie lunar pe piață. Potrivit șefei de comunicare a entității, numărul acestora diferă în funcție de sezonul de referință, fiind știut că în perioada de vară crește consumul de răcoritoare. Există perioade de scădere a consumului și numărul ambalajelor intrate pe piață este mai mic, iar în perioada sărbătorilor numărul acestora crește din nou.

Anca Marinescu arată că, din ambalajele totale puse pe piață în luna octombrie, circa 80% – 85% au fost returnate în sistem SGR. Ea spune că la recipientele de sticlă este o rată ceva mai mică de colectare, dar că au ajuns la peste 1.000 de transporturi pe zi pentru colectarea ambalajelor.

Pentru 2025, compania are deja aprobate planurile și investițiile pentru construcția a încă două centre noi de colectare pe lângă cele șapte existente. Cele două centre noi vor fi construite la Oradea și Constanța. Celelalte planuri pentru anul viitor vor merge către eficientizarea activității. Anca Marinescu arată că, în funcție de numărul de ambalaje colectate, compania își poate da seama cam unde merge consumul.

De asemenea, directorul de corporate affaires arată că RetuRo are planuri și pentru a desfășura și alte forme de reciclare, dar pentru ca aceste idei să prindă contur și să fie expuse mai departe este nevoie de schimbarea legislației și, bineînțeles, de viziunea pe care o va avea viitorul guvern, indiferent care va fi acesta.

RetuRo a fost înființată printr-o investiție de 60 de milioane de euro, obținuți prin credit de la ING Bank, iar de la 12 angajați cât avea în urmă cu un an și jumătate când se decidea implementarea sistemului de garantare returnare, compania a ajuns acum la 800 de angajați, inclusiv cei din top management.

RetuRo Sistem Garanţie Returnare (SGR) este o companie non-profit, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%), şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Eveniment la BVB. BCR listează a doua emisiune de euroobligațiuni, în valoare de 500 milioane de euro cu randament de 4%
Eveniment la BVB. BCR listează a doua emisiune de euroobligațiuni, în valoare de 500 milioane de euro cu randament de 4%
Banca Comercială Română (BCR) listează astăzi, 23 decembrie 2025, o nouă emisiune de euroobligațiuni, în valoare de 500 milioane de euro, pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București......
ING Bank a avut un profit brut de 1,3 miliarde de lei, similar cu nivelul din 2024
ING Bank a avut un profit brut de 1,3 miliarde de lei, similar cu nivelul din 2024
În primele nouă luni ale anului 2025, veniturile ING Bank s-au majorat cu 6,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, ...
Regiunea Bucureşti-Ilfov a avut, în 2024, cele mai scumpe terenuri arabile din România
Regiunea Bucureşti-Ilfov a avut, în 2024, cele mai scumpe terenuri arabile din România
Cel mai mare preţ mediu al unui hectar de teren arabil în România a fost înregistrat, anul trecut, în regiunea Bucureşti ...
Peste 500.000 de mașini noi Dacia, înmatriculate în Europa în perioada ianuarie – noiembrie 2025
Peste 500.000 de mașini noi Dacia, înmatriculate în Europa în perioada ianuarie – noiembrie 2025
Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie, cu 1,7% mai ...