Mario Draghi: BCE este pregătită să majoreze programul de achiziţii de active, dacă perspectivele se înrăutăţesc

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat joi că BCE este pregătită să majoreze programul de achiziţii de active, atât ca valoare, cât şi ca durată, dacă perspectivele privind inflaţia sau economia se înrăutăţesc, transmit DPA şi Reuters.
Economica.net - joi, 19 ian. 2017, 14:30
Mario Draghi: BCE este pregătită să majoreze programul de achiziţii de active, dacă perspectivele se înrăutăţesc

Măsurile adoptate de BCE în decembrie au ajutat la îmbunătăţirea încrederii în economie, a explicat Draghi, care s-a angajat să facă mai mult dacă îmbunătăţirea se dovedeşte trecătoare.

Creşterea economiei zonei euro este îngreunată de lipsa reformelor structurale, iar statele membre ar trebui să accelereze adoptarea unor astfel de măsuri, a afirmat şeful BCE.

Acesta a adăugat că se observă o redresare a economiei mondiale, însă BCE trebuie să-şi menţină politica monetară relaxată pentru a stimula inflaţia.

În luna decembrie 2016, preţurile de consum în zona euro au crescut cu 1,1% în ritm anual, după un avans de 0,6% în noiembrie, şi ar urma să crească şi mai puternic în lunile următoare, estimează analiştii, ceea ce constituie o veste bună pentru BCE. Însă, această creştere se datorează aproape în exclusivitate creşterii cursului petrolului şi, de asemenea, marchează diferenţe profunde în zona euro, în condiţiile în care, în luna decembrie, inflaţia a crescut cu 1,7% în Germania, dar foarte puţin în Grecia sau Italia.

La şedinţă de politică monetară de joi, Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

În privinţa măsurilor neconvenţionale de politică monetară (QE), Consiliul guvernatorilor confirmă că, din aprilie 2017, achiziţiile lunare nete vor continua într-un ritm lunar de 60 de miliarde euro, până la sfârşitul lunii decembrie 2017. De asemenea, instituţia a dat asigurări că va fi continuat până în martie programul de relaxare cantitativă (QE), în valoare de 80 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Schengen – Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni
Guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România şi Grecia, în urma intrării depline a României şi Bulgariei în......
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de ...
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Fondurile furate ca urmare a atacurilor cibernetice are au vizat platformele de criptomonede au crescut cu 21% până la ...
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții ...