Mario Draghi: BCE va adopta noi măsuri de stimulare la şedinţa de politică monetară din martie

Banca Centrală Europeană va lua în considerare mai multe măsuri de stimulare la următoarea reuniune din martie, pe fondul volatilităţii preţurilor la materiile prime şi a incertitudinilor privind pieţele emergente, a declarat, joi, preşedintele BCE, Mario Draghi, transmit DPA, AP şi Reuters.
Economica.net - joi, 21 ian. 2016, 14:57
Mario Draghi: BCE va adopta noi măsuri de stimulare la şedinţa de politică monetară din martie

În următoarele luni, inflaţia în zona euro va rămâne foarte scăzută sau va reveni în teritoriul negativ, din cauza impactului factorilor externi şi al scăderii preţului la ţiţei, a subliniat şeful BCE.

De asemenea, riscurile la adresa inflaţiei vin pe fondul incertitudinilor privind pieţele emergente, a volatilităţii pieţelor financiare, a riscurilor geopolitice şi a declinului preţurilor la materiile prime, a afirmat Draghi.

Acesta a adăugat: ”Prin urmare, va fi necesar să revizuim şi să reconsiderăm politica noastră monetară la următoarea întâlnire de la începutul lunii martie, când vom avea la dispoziţii estimări macroeconomice, şi nu există o limită a folosirii instrumentelor aflate la dispoziţia BCE pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite”.

Rata dobânzii în zona euro ”va rămâne probabil la nivelul actualul o lungă perioadă de timp sau ar putea scădea”, a apreciat preşedintele Băncii Centrale Europene.

Acesta a dat asigurări că BCE urmăreşte cu atenţie evoluţiile de pe pieţele financiare, dar este încrezător că sectorul bancar european este mai solid decât era înaintea crizei.

”Până acum, am văzut că băncile sunt destul de rezistente. Nu am observat un potenţial de instabilitate, aşa cum s-a înregistrat în perioada de dinaintea crizei”, a subliniat Mario Draghi.

Joi, Banca Centrală Europeană a decis să lase nemodificată dobânda de politică monetară în zona euro la nivelul minim record de 0,05%, nivel la care staţionează din luna septembrie 2014. De asemenea, BCE a menţinut dobânda la facilitatea de creditare marginală la 0,30% şi dobânda la depozite la minus 0,30%.

Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas la 0,2% în luna decembrie 2015, acelaşi nivel cu cel înregistrat în noiembrie 2015. Este pentru a treia lună consecutiv când inflaţia în zona euro este una pozitivă, dar, cu toate acestea, avansul preţurilor este mai redus decât estimau analiştii, care mizau pe o creştere modestă, până la 0,3%.

Banca Centrală Europeană mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%. Însă, inflaţia în zona euro a fost sub această ţintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar şi în teritoriu negativ, în condiţiile în care preţul petrolului s-a redus semnificativ.

Pentru a stimula inflaţia, BCE a demarat o serie de măsuri de stimulare în cursul anului trecut. Începând din luna martie 2015, BCE achiziţionează lunar obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro. Conform calendarului iniţial, aceste achiziţii urmau să se deruleze până în luna septembrie 2016. Însă, la şedinţa de politică monetară din luna decembrie, BCE a decis să extindă programul de achiziţii de obligaţiuni, prin prelungirea duratei acestui program, până la finele lunii martie 2017, şi lărgirea paletei de titluri pe care le va achiziţiona, prin includerea de obligaţiuni municipale şi regionale.

Te-ar mai putea interesa și
Lui Zelenski nu sunt suficiente garanțiile europene, El vrea și garanții din partea SUA
Lui Zelenski nu sunt suficiente garanțiile europene, El vrea și garanții din partea SUA
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că eventuale garanţii de securitate europene nu vor fi suficiente pentru Ucraina, care doreşte aderarea la NATO şi o implicare a SUA,......
George Simion, AUR: Propun formarea unui guvern de uniune națională cu premier AUR
George Simion, AUR: Propun formarea unui guvern de uniune națională cu premier AUR
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, azi, că propune formarea unui guvern de uniune naţională cu premier din ...
Cristian Păun: Dificultatea de a forma un guvern pleacă de la situaţia foarte complicată care există în acest moment pe parte de buget
Cristian Păun: Dificultatea de a forma un guvern pleacă de la situaţia foarte complicată care există în acest moment ...
Dificultatea de a forma un guvern pleacă de la situaţia foarte complicată care există în acest moment pe parte de buget, ...
One United Properties anunță că a câștigat procesul de anulare și suspendare a autorizațiilor de construire pentru proiectul One Peninsula
One United Properties anunță că a câștigat procesul de anulare și suspendare a autorizațiilor de construire pentru ...
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties anunță că instanța a respins cererile Asociașie S.O.S. Orașul, Asociatiei ...