Mario Draghi crede că este nevoie în continuare de o politică monetară relaxată

Economica.net
10 05. 2017
mario_draghi_33798900_11856800

Aceste comentarii confirmă faptul că BCE nu se grăbeşte să îşi modifice politica monetară ultra-relaxată care constă în dobânzi negative şi achiziţii de obligaţiuni, în pofida apelurilor venite din partea unor state bogate din zona euro, precum Olanda sau Germania.

‘Datele de care dispunem în acest moment confirmă că relansarea ciclică a economiei zonei euro devine din ce în ce mai solidă, iar riscurile s-au diminuat’, a declarat Mario Draghi, în cursul unei audieri în Parlamentul olandez.

‘Cu toate acestea, este prea devreme să spunem că am câştigat. Presiunile inflaţioniste adiacente continuă să rămână limitate şi nu au dat încă dovadă de o tendinţă crescătoare convingătoare’, a adăugat Draghi.

Majoritatea analiştilor prognozează că, la reuniunea de politică monetară de luna viitoare, BCE îşi va modifica uşor mesajul, ca urmare a ameliorării situaţiei economice, dar cu toate acestea va menţine nemodificată dobânda de bază.

În cursul audierii, Mario Draghi a mai spus că beneficiile politicii monetare ultra-relaxate a BCE compensează în mod clar posibilele sale efecte secundare, dar a recunoscut că există o creştere a preţurilor la imobiliare şi un nivel ridicat de îndatorare a gospodăriilor în unele state membre, inclusiv în Olanda.

Gardienii euro analizează momentul şi modul în care vor comunica o retragere treptată a măsurilor de stimulare adoptate de BCE pe fondul semnalelor privind consolidarea economiei care până acum nu a provocat şi o creştere mai rapidă a preţurilor.

Următoarea şedinţă de politică monetară a BCE este programată să se desfăşoare în data de 8 iunie la Tallinn, Estonia.