Mario Draghi, președintele BCE: Euro este ireversibil

Preşedintele Băncii Centrale Europen, Mario Draghi, a declarat că euro este "ireversibil" şi că instituţia pe care o conduce "nu are niciun tabu" pentru a menţine moneda unică, transmite AFP.
Economica.net - sâm, 21 iul. 2012, 12:20
Mario Draghi, președintele BCE: Euro este ireversibil

Într-un interviu apărut sâmbătă în Le Monde, Draghi afirmă că nu va avea loc o explozie a zonei euro, invocând „capitalul politic pe care liderii noştri l-au investit în această uniune şi sprijinul europenilor”, scrie Agerpres. „Euro este ireversibil”, a insistat el.

„Menţinerea euro face parte din mandatul nostru”, iar pentru a atinge acest obiectiv, „suntem foarte deschişi şi nu avem tabuuri”, a adăugat preşedintele BCE. El a amintit că instituţia sa a decis să scadă dobânda de referinţă la sub 1%, iar inflaţia este aproape de 2%, obiectiv fixat de BCE.

Există însă marje de manevră, consideră Draghi, apreciind „probabil ca /inflaţia/ să dea înapoi de la sfârşitul lui 2012”. „Dacă vom constata astfel de riscuri de deflaţie, vom acţiona”, a precizat el.

Preşedintele BCE a mai declarat că este utilă implicarea creditorilor mari, în cazul falimentului unei bănci, o prevedere căreia BCE i s-a opus multă vreme, mai ales când a fost vorba despre salvarea băncilor irlandeze. „Trebuie protejaţi depunătorii, însă creditorii ar trebuie asociaţi la rezolvarea crizei pentru a limita angajamentul contribuabililor. Ei au plătit deja mult”, a explicat Mario Draghi, în interviul pentru Le Monde.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...