Mario Draghi spune că zona euro are nevoie în continuare de sprijinul extraordinar al BCE

Zona euro are nevoie în continuare de sprijinul extraordinar oferit de politica monetară a Băncii Centrale Europene, chiar dacă relansarea economică se extinde şi se consolidează, a declarat luni preşedintele BCE, Mario Draghi, în ultimele sale declaraţii publice înainte de şedinţa de politică monetară din luna iunie, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 29 mai 2017, 19:42
Mario Draghi spune că zona euro are nevoie în continuare de sprijinul extraordinar al BCE

BCE susţine de multă vreme că, în pofida relansării economiei, inflaţia în zona euro este scăzută şi departe de a fi sustenabilă, ceea ce obligă BCE să menţină un nivel fără precedent de stimulente monetare, printre care achiziţionarea unor active în valoare de 2.300 miliarde euro şi menţinerea dobânzilor în teritoriul negativ.

‘Rămânem ferm convinşi că este nevoie în continuare de un nivel extraordinar de sprijin din partea politicii monetare. Presiunile asupra costurilor interne, în special din partea salariilor, sunt în continuare insuficiente pentru a sprijini o convergenţă durabilă şi sustenabilă a inflaţiei spre obiectivul nostru pe termen mediu’, a declarat Draghi cu ocazia unei audieri în comisia de afaceri economice şi monetare a Parlamentului European.

Draghi a subliniat că riscurile la adresa economiei zonei euro au continuat să se reducă iar BCE va fi în măsură, la şedinţa de politică monetară din 8 iunie, să îşi revizuiască prognozele de creştere şi inflaţie. ‘La şedinţa de politică monetară din luna iunie, consiliul guvernatorilor va primi o versiune revizuită a prognozelor staff-ului şi informaţii mai complete pe baza cărora să poată să îşi formuleze judecăţile cu privire la distribuţia riscurilor’, a spus Draghi.

Economia zonei euro a crescut timp de mai multe trimestre, ajungând la un avans de 1,7% în ritm anual în primul trimestru, cea mai bună performanţă din ultimul deceniu. În acelaşi timp, rata şomajului a scăzut iar încrederea companiilor a atins cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani.

Draghi şi ceilalţi membrii ai consiliului guvernatorilor BCE au recunoscut că relansarea economică se consolidează dar au făcut un apel la prudenţă când vine vorba de eliminarea stimulentelor monetare de teamă că o mişcare prea agresivă ar putea provoca turbulenţe pe piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Sebastian Burduja, care a ocupat doi ani poziția de ministru al Energiei, a vorbit despre cinci lucruri importante care s-au întâmplat în acest timp. Burduja nu va mai fi ministru, postul va......
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA, a anunțat internalizarea afacerii sale de asigurări de viață și va aplica pentru statutul de conglomerat ...
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare sau expropiere
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare ...
Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de procesare pasageri, cu facilitățile ...
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumina artificială pe timpul nopții poate declanșa comportamente asemănătoare depresiei prin activarea ...