Mario Draghi vrea ca BCE să cumpere credite neperformante greceşti şi ciprote – FT

Economica.net
01 10. 2014
_mg_2820_58200900

Cu prilejul reuniunii de politică monetară de săptămâna aceasta, Draghi ar urma să prezinte detaliile planului prin care BCE vrea să cumpere active private în valoare de sute de miliarde de euro, ultima încercarea a instituţiei de a salva zona euro de la stagnare economică, scrie Agerpres.

Citând surse din interiorul BCE, Financial Times susţine că boardul executiv al instituţiei va propune ca actualele cerinţe privind calitatea activelor acceptate de bancă să fie relaxate în ideea de a pemite BCE să cumpere titluri de valoare garantate cu active (ABS) greceşti şi cipriote. Dacă propunerea va fi acceptată de majoritatea membrilor Consiliului guvernatorilor BCE, instituţia va putea să cumpere instrumente financiare din toate cele 18 state membre ale zonei euro.

Cu toate acestea, ideea ar urma să se lovească de opoziţia Germaniei, cea mai mare economie din zona euro. Preşedintele Băncii centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, care face parte şi din Consiliul guvernatorilor BCE, şi-a exprimat deja obiecţiile faţă de planul de a cumpăra ABS-uri, apreciind că va expune la riscuri bilanţul băncii centrale. La rândul său, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble şi-a exprimat şi el opoziţia faţă de intenţia BCE, apreciind că aceste achiziţii de ABS-uri ar putea da naştere la posibile conflicte de interese între rolul de instanţă de politică monetară al BCE şi cel de supervizor bancar.

BCE este obligată să acorde finanţare băncilor care oferă titluri de valoare garantate cu active (ABS) care îndeplinesc anumite criterii de eligibilitate, respectiv un rating minim ‘BBB’. În schimb, Standard & Poor’s acordă Greciei şi Ciprului un rating ‘B’, mult sub nivelul recomandat pentru investiţii, Fitch atribuie Greciei un rating ‘B’ şi Ciprului un rating ‘B minus’ iar Moody’s plasează Grecia la ‘Caa1’ şi Cipru la ‘Caa3’. Relaxarea regulilor privind criteriile de eligibilitate ar putea elibera miliarde de euro pentru băncile din cele mai slabe economii din zona euro, ceea ce ar putea să conducă la creşterea creditorii pentru firmele mici de la periferia zonei euro.

Următoarea reuniune de politică monetară a gardienilor euro va avea loc joi la Napoli, Italia.