Mario Draghi: Zona euro se redresează foarte lent

Zona euro se redresează foarte lent şi deşi pieţele financiare sunt mai stabile decât în urmă cu câteva luni, este dificil de apreciat când se va termina criza datoriilor din Europa, a declarat joi preşedintele BCE Mario Draghi într-un interviu acordat publicaţiei americane Wall Street Journal (WSJ), scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 23 feb. 2012, 19:49
Mario Draghi: Zona euro se redresează foarte lent

În ciuda unor semne mai bune, „redresarea se desfăşoară foarte lent şi rămâne expusă riscurilor negative”, a afirmat Mario Draghi. Acesta a adăugat, referindu-se la al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia: „Şi eu am fost surprins că nu a existat o exaltare după aprobarea împrumutului şi aceasta înseamnă probabil că pieţele vor să vadă implementarea măsurilor de reformă”.

Zona euro va înregistra o recesiune economică în acest an, în condiţiile în care produsul său intern brut se va contracta cu 0,3%, se arată în ultimele estimări ale Comisiei Europene date joi publicităţii. Comisia şi-a revizuit astfel în scădere puternică prognozele de creştere pentru zona euro, având în vedere că în luna noiembrie a anului trecut miza pe o creştere e 0,5% a PIB-ului zonei euro în 2012.

În interiorul zonei euro, opt state membre vor intra în recesiune în 2012, printre care Italia şi Spania, ţări afectate puternic de criza datoriilor, dar şi Belgia şi Olanda, aceasta din urmă fiind considerată una din cele mai solide şi mai bine cotate ţări din zona euro.

„Este greu de spus dacă s-a terminat criza”, a declarat şeful BCE. El a explicat că statele cu o datorie ridicată de la periferia zonei euro nu-şi pot permite să nu susţină în continuare eforturile de reducere a deficitelor lor. „Nu există o contrapartidă fezabilă” între reformele economice şi austeritatea fiscală, a afirmat Draghi, avertizând că neîndeplinirea ţintelor de deficit va provoca reacţia imediată a pieţelor, crescând costurile de creditare pentru ţările implicate.

Şeful BCE şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu lipsa creditelor, în ciuda recentei stabilizări a pieţelor europene de capital.

Te-ar mai putea interesa și
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
CONAF critică eliminarea cotei de gen în conducerea companiilor românești de stat
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) îşi exprimă profunda îngrijorare şi dezacordul faţă de modificarea recentă a prevederilor art. 5 alin. (5) din OUG privind......
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Remus Vulpescu devine, de la 1 iulie, noul președinte al Bursei de Valori București
Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti l-a numit, vineri, pe Dumitru-Remus Vulpescu în funcţia de director ...
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
Grupul PartnerVet își extinde oerațiunile din Cluj-Napoca, prin preluarea clinicii veterinare Trivet
PartnerVet anunță integrarea clinicii veterinare Trivet din Cluj-Napoca în portofoliul său de clinici partenere. Această ...
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
ANPC a intrat peste comercianții de preparate și conserve din pește. A plouat cu amenzi
Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au continuat vineri controalele la operatorii economici care comercializează ...