Mario Monti îl atacă pe Silvio Berlusconi pe tema valorilor etice

Economica.net
02 01. 2013
silvio_berlusconi_08435300_11018800_27116300

„Berlusconi a folosit împotriva mea arme inadecvate, cum ar fi de exemplu valorile familiale. Pentru aceasta nu mai există comentarii”, a declarat Monti într-un interviu acordat postului de radio Rai, vizându-l clar pe Il Cavaliere, implicat în numeroase scandaluri sexuale.

„Cred că valorile etice sunt fundamentale şi trebuie apărate. Detest partidele care folosesc valorile etice, pe care adeseori nu le respectă în viaţa de zi cu zi, ca pe o armă fluturată în faţa adversarului”, a continuat el, precizând că îi vizează pe „membrii” partidului lui Berlusconi.

Acesta din urmă, care se prezintă pentru a şasea oară la alegerile generale din 24 şi 25 februarie, a afirmat la 31 decembrie că a primit el însuşi „numeroase elogii (din partea Bisericii, n.red.) pentru intervenţiile sale pe teme etice, în timp ce în programul lui Monti nu este niciun cuvânt dedicat acestor teme atât de importante pentru Biserică”.

Mario Monti, care şi-a anunţat la sfârşitul lui decembrie intenţia de a conduce o listă a partidelor de centru, a ironizat din nou declaraţiile contradictorii ale lui Berlusconi.

„Berlusconi generează confuzie în opinia mea în plan logic şi adeseori cu elogiile sale excesive. Nu a trecut prea mult timp de când mi-a oferit să conduc centrul-dreapta. Ulterior el a spus că Guvernul nu a făcut decât lucruri dezastruoase, apoi că a făcut tot posibilul. Sper că alegătorii vor înţelege mai bine ca mine”, a ironizat el.

Referindu-se la susţinerea acordată de Vatican şi de Biserica Catolică, el a răspuns: „nu ştiu dacă am fost binecuvântat de Biserică. Pentru mine şi pentru conştiinţa mea este important, aşa cum importante sunt şi alte susţineri”.

Monti a vorbit, de asemenea, despre situaţia economică a ţării, considerând că „lumina de la capătul tunelului este mai aproape decât înainte”. „Iar eu sunt mult mai optimist decât înainte că tunelul nu se va prăbuşi peste capetele noastre”, a declarat el.

„Multe vor depinde de economia mondială. Dacă Uniunea Europeană lansează politici de creştere, tunelul va fi şi mai scurt”, a adăugat el.

În timp ce adversarii săi îl acuză că a crescut presiunea fiscală, în special prin restabilirea taxei funciare abolite de predecesorul său, el a preconizat pentru Italia o „reducere a impozitelor” care apasă numeroase familii. El prevede, de asemenea, „tăieri ale cheltuielilor publice” prin reducerea numărului de aleşi sau suprimarea unor consilii locale.