„Oraşul Siena este roşu, dar de ruşine”, comentează un atent observator al situaţiei din această zonă, pe terasa unei cafenele, pe fondul celor mai recente dezvăluiri privind pierderile Băncii Monte dei Paschi. Mai ales în contextul în care locuitorii oraşului au în faţa ochilor de 700 de ani cele mai bune imagini despre situaţia de pe plan local, relateaza Presseurop.eu
Seria de fresce a lui Ambrogio Lorenzetti „Alegoria şi efectele bunei şi relei guvernări” prezintă un oraş ruinat şi sate abandonate atunci când gestionarea politicilor este încredinţată unei „rele guvernări”. Roberto Barzanti, un veteran al fomaţiunilor locale de stânga, primar din partea Partidului Comunist italian pe vremea când banca Monte dei Paschi aniversa 500 de ani de la înfiinţare, crede că sursa problemelor de acum este „o superstiţie” locală care a făcut astfel încât interconexiunile dintre politică şi bancă să nu fie abandonate niciodată.
„Transformarea societăţii prin iniţiativa fostului institut de drept public, în 1995, a fost aici mai dificilă decât în alte părţi”, explică Barzanti, care a fost mult timp parlamentar european. „Locuitorii Sienei au avut dificultăţi în a accepta ideea separaţiei între activităţile filantropice şi cele bancare, o distincţie necesară, conform legilor, în momentul înfiinţării Fundaţiei Monte dei Paschi şi cotării băncii cu acelaşi nume la bursă. În acest context, separarea a fost realizată din punct de vedere formal, dar, la nivel practic, nu s-a schimbat nimic”.
O vacă de muls
De aici a apărut „ţesătura armonioasă” care a ţinut împreună fostele forţe creştin-democrate şi fostul Partid Comunist, Biserica şi masoneria, sindicaliştii şi bancherii. Este vorba de numiri în conducerea băncii decise în cadrul partidelor, de numiri în funcţii de conducere la nivel local decise în cadrul băncii; spre exemplu, din cadrul băncii Monte dei Paschi provin toţi primarii pe care oraşul Siena i-a avut în ultimii 25 de ani, cu excepţia ultimului, Franco Ceccuzzi, care a rămas în funcţie puţin mai mult de un an, fiind şi el afectat de criza prin care trece instituţia bancară.
„Bătrânul Monte”, aşa cum îi spunea toată lumea. Sau „vaca de muls”, în sensul că toţi cei care au trecut prin această instituţie au profitat de resurse. Şi resursele au fost din belşug, pentru toţi. Fundaţia Monte dei Paschi a oferit, în perioada 1995-2010, aproximativ două miliarde de euro „în teritoriu”, pentru infrastructură rutieră şi lucrări de restaurare, pentru evenimente sportive şi asociaţii de voluntariat, conform unei scheme de distribuire care a garantat ca nimeni, indiferent de culoarea politică, să nu se poată plânge.
Un sistem dezintegrat
Jocul s-a oprit acum un an, când Fundaţia a ajuns pe marginea prăpastiei. De atunci s-a prăbuşit totul. Filiala locală a Partidului Democrat [succesor al Partidului Comunist] a fost dizolvată, iar o facţiune (Margherita) i-a retras încrederea fostului primar Franco Ceccuzzi în problemele bugetare, contestând bilanţurile contabile privind contribuţiile oferite de Fundaţia Monte dei Paschi.
În timp ce viaţa politică este afectată de „sistemul Siena”, care a sfârşit prin a se dezintegra, societatea civilă formulează întrebări în legătură cu viitorul. Austeritatea impusă de conturile aproape goale a condus zilele trecute la reducerea subvenţiilor şi sponsorizărilor. În primul rând a fost afectat clubul de fotbal Siena, a cărui finanţare a fost redusă, conform unor surse, de la patru la două milioane de euro, dar şi clubul de baschet Mens Sana, adevărata pasiune sportivă a localnicilor, contribuţiile scăzând de la 12 la patru milioane de euro. Dar a fost diminuată şi contribuţia de 250 000 de euro oferită pentru celebra cursă de cai din Siena – Il Palio -, cu 15 000 de euro pentru fiecare district al oraşului. Nu este mare lucru, dar are o valoare simbolică imensă.
„În mod paradoxal, sfârşitul sponsorizărilor ar putea avea cel puţin un aspect pozitiv”, scrie pe blogul său „Ereticul din Siena”, un analist valoros, foarte atent privind situaţia din oraş: „În acest moment, toată lumea va putea înţelege că s-a încheiat o eră, pentru totdeauna”.