Mărirea şi decăderea lui Baconschi
Teodor Baconschi a fost învestit ca ministru al Afacerilor Externe la data de 23 decembrie 2009, în guvernul PDL-UDMR-UNPR, format după ce Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat de preşedinte.
Desemnarea sa pentru portofoliul Afacerilor Externe a venit după ce pe lista favoriţilor se afla şi secretarul de stat MAE Bogdan Aurescu, cel care din postura de agent al României la Curtea Internaţională de Justiţie câştiga pentru ţara noastră răsunătorul proces cu Ucraina privind delimitarea platoului continental din Marea Neagră.
La data numirii sale în funcţia de ministru de externe, Baconschi făcea parte grupul favoriţilor lui Traian Băsescu, aşa-numiţii „independenţi ai lui Băsescu”, la vremea respectivă el nefiind membru de partid. S-a înscris în PDL abia în septembrie 2010 şi a devenit prim-vicepreşedinte al partidului foarte rapid, în mai puţin de un an de zile, în mai 2011, fapt care i-a atras criticile pedeliştilor din „garda veche” a partidului, precum Radu Berceanu.
Baconschi a fost şi consilier prezidenţial la Departamentul Politic în perioada octombrie 2006 – august 2007.
Teodor Baconschi s-a născut la 14 februarie 1963 în Bucureşti. Este căsătorit, are doi copii şi este diplomat de carieră.
Anterior numirii sale în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, a fost Ambasador al României în Republica Franceză, Principatul de Monaco şi Principatul Andorra, (septembrie 2007 – decembrie 2009), Ambasador al României în Republica Portugheză (2002 – 2004), Ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun (Vatican) şi acreditat, de asemenea, în Republica San Marino şi pe lângă Suveranul Ordin Militar de Malta (1999-2001). În Centrala MAE a deţinut funcţiile de Secretar de stat pentru Afaceri Globale (ianuarie 2005 – septembrie 2006) şi director general în 2001.