Marius Cezar Pantea, revocat din funcţia de director general al Loteriei Române

Economica.net
26 07. 2017
loteria_romana_01490700

‘Astăzi, 26 iulie 2017, Consiliul de Administraţie al C.N. Loteria Română S.A., în temeiul responsabilităţilor şi atribuţiilor legale, a decis în unanimitate revocarea din funcţia de director general a domnului Cezar – Marius Pantea’, notează sursa citată.

Potrivit companiei, până la numirea unui nou director general de către Consiliul de Administraţie, interimatul va fi asigurat de către Dănuţ Sporea, director economic în cadrul Loteriei Române.

Adunarea Generală a Acţionarilor de la Loteria Română a decis, în data de 3 aprilie 2017, numirea unui nou Consiliu de Administraţie al companiei naţionale, iar cu acea ocazie s-a decis ca Marius Cezar Pantea să fie numit director general în cadrul companiei.

Pantea l-a înlocuit, la vremea respectivă, în funcţie pe Cătălin Alexandru Chesa, care ocupa postul de director general la Loteria Română din septembrie 2016.