Marius Chiper este noul director al CFR SA

Economica.net
08 12. 2015
chiper_29328800

Marius Chiper, în vârstă de 46 de ani, va coordona activitatea CFR SA, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică, până la finalizarea procedurii de selecţie, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Fostul director al CFR SA, Dan Costescu, este acum ministru al Transporturilor.

 „Marius CHIPER, de profesie inginer, cu o experiența de peste 21 de ani în domeniul feroviar, va continua programul de redresare economică a companiei şi va prioritiza strategia de implementare a investiţiilor în infrastructura feroviară”, se arată într-un comunicat al companiei.

Până în prezent, Chiper ocupa funcţia de director-adjunct Invesţii în cadrul companiei.

CFR SA se ocupă cu administrarea infrastructurii feroviare din România.