Marius Ghenea: Există riscul ca tratatul ACTA să devină un Big Brother

29 02. 2012
marius_ghenea_75257000

“Problemele cu ACTA sunt, în opinia mea, legate în principal de modul lipsit de transparenţă cu care Acordul a fost negociat şi semnat, ca şi cu faptul că multe dintre precizările sale sunt vagi şi pot genera interpretări care să ofere drepturi excesive unor entităţi altele decât cele care au în mod normal asemenea drepturi de control şi de decizie”, a spus Ghenea.

Românii consideră că e normal să încalce legea

În România, pirateria este încă foarte ridicată, iar potrivit lui Ghenea, există numeroase confuzii la noi cu privire la ce înseamnă furtul de proprietate intelectuală.

“Sunt mulţi oameni care consideră că este normal să încalce legea pentru că toţi cei din jurul lor fac la fel, aceasta încălcare a legii devenind normală”, mai spus Ghenea.

Abuzurile pe care le-ar naşte ACTA

“Există într-adevăr riscul ca ACTA să devina un big-brother atât în ceea ce priveşte încălcarea confidentialităţii comunicării pe Internet, cât şi în ceea ce priveste viaţa de zi cu zi, dacă ne gândim la posibilitatea ca să îţi fie controlat computerul sau telefonul la vamă”, a declarat preşedintele Fit Distribution.