Marius Stan la ieşirea de la DNA: M-am abţinut din solidaritate sportivă
„Am dat o declaraţie şi vă garantez că nu mă veţi mai vedea pe aici. Din spirit de solidaritate sportivă. M-aş fi felicitat dacă s-ar fi abţinut mai mulţi, iar Craiova nu era exclusă. E totuşi o măsură dură”, a spus Stan la ieşirea din sediul DNA când a fost întrebat de ce s-a abţinut să voteze în cadrul Comitetului Executiv al FRF excluderea clubului Universitatea Craiova.
Marius Stan a fost audiat de către procurorii anticorupţie aproximativ o oră şi jumătate.
Membrii Comitetului Executiv al FRF care au participat la şedinţa din 20 iulie, în care s-a decis excluderea Universităţii Craiova, au fost puşi sub învinuire de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu şi sustragere de bunuri de sub sechestru. După ce în urmă cu o săptămână şi jumătate au luat cunoştinţă de materialul urmăririi penale, cei 12 membri ai Comitetului Executiv care au participat la şedinţa respectivă au fost convocaţi la sediul DNA pentru audieri.
În urmă cu o săptămână, au fost prezenţi la DNA trei membri ai forului federal, Octavian Goga, Cornel Şfaizer şi Ştefan Stana, marţea trecută alţi trei, Marian Rusen, Vasile Avram şi Sorin Ţerbea, iar miercuri Cristian Bobar, reprezentant al cluburilor din Liga a III-a în Comitetul Executiv al FRF.
În dosarul excluderii Universităţii Craiova, DNA a pus sub învinuire Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal. Mai sunt învinuiţi preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi alţi zece membri ai Comitetului Executiv al FRF.
Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru şi riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi 15 ani de închisoare.
Potrivit documentului de începere a urmăririi penale, acţiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În motivarea plângerii penale se arată că Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cornel Şfaiţer, Marin Rusen, Ştefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costaş, Sorin Ţerbea şi Vasile Avram, membri ai Comitetului Executiv, au adoptat măsura excluderii provizorii a SC Fotbal Club U Craiova SA, în condiţiile în care acest club nu a încălcat în niciun fel Statutul FRF, fără a arăta şi motiva cauzele acestei decizii.
Plângerea penală arată că gruparea craioveană a suferit un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, reprezentând drepturile federative ale celor 39 de jucători deveniţi liberi de contract şi preluaţi de alte cluburi în urma excluderii Universităţii Craiova.
Tot în plângerea penală se arată că Marian Rusen se afla în conflict de interese la luarea deciziei de excludere a Universităţii Craiova. Rusen a votat excluderea Craiovei, iar formaţia al cărei preşedinte este, Juventus Bucureşti, a luat locul Universităţii din Liga a II-a.
Din actele aflate la dosar, procurorii au ajuns la concluzia că măsura excluderii provizorii a Universităţii Craiova luată de Comitetul Executiv al FRF nu a fost motivată detaliat cu abaterile comise, nespecificându-se în ce constă gravitatea acestor încălcări ale Statutului Federaţiei. Procurorii arată că hotărârea de excludere a clubului oltean a fost pusă în aplicare imediat, deşi era provizorie şi nedefinitivă, astfel că SC Fotbal Club U Craiova SA nu a avut posibilitatea unei căi de atac înainte de producerea efectelor juridice, în condiţiile în care dreptul la apărare nu poate fi îngrădit sau limitat.
Deşi Universitatea Craiova a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea, DNA i-a învinuit în acest caz şi pe oficialul clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, membru în Comitetul Executiv al FRF ca reprezentant al cluburilor din Liga I, şi pe Marian Pălărie, membru în Comitetul Executiv ca reprezentant al cluburilor de fotbal feminin, care s-au abţinut la votul din 20 iulie.
Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.
Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, declara că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din martie sau aprilie 2012.
După dezafiliere, jucătorii Universităţii Craiova au devenit liberi de contract şi au plecat gratis la alte echipe.