Marja de profit a Apple, la un nivel minim nemaivăzut de la lansarea iPhone

Marjele de profit ale Apple coboară la niveluri nemaivăzute de la debutul iPhone în 2007, întrucât concurenţa şi lipsa lansărilor de noi produse inovatoare pun presiune pe companie să coboare preţurile, potrivit Bloomberg.
Economica.net - lun, 11 feb. 2013, 15:08
Marja de profit a Apple, la un nivel minim nemaivăzut de la lansarea iPhone

Temerile legate de declinul preţurilor au cauzat declinul cu 33% al acţiunilor Apple de la nivelul record de 705,7 dolari înregistrat la 21 septembrie. Cotaţia Apple a avut în intervalul respectiv cea mai slabă evoluţie dintre cele incluse în componenţa indicelui american S&P 500. Apple a anunţat, săptămâna trecută, că directorii companiei analizează transferul unor sume mai importante din lichidităţi către acţionari, după o propunere a unui investitor ca Apple să plătească mai mult din fondurile de 137 de miliarde de dolari.

Scăderea marjelor brute ale Apple de la 45% la 39% în ultimul trimestru a fost cauzată de introducerea iPad mini, a altor produse cu costuri de producţie mai ridicate dar şi de reducerea preţurilor unor produse existente, potrivit datelor companiei. Dacă Apple nu lansează un dispozitiv revoluţionar cu preţ ridicat, acţiunile vor rămâne sub presiune, notează Bloomberg.

„Va fi aproape imposibil pentru Apple să-şi menţină marjele pe care le-a avut în ultimii ani. Au putut cere aproape orice preţ au vrut pentru produsele lor, dar concurenţa se intensifică”, a declarat David Yoffie, profesor la Harvard Business School.

Una dintre principalele provocări este scăderea vânzărilor iPhone, cel mai profitabil şi mai bine vândut produs, reprezentând 56% din venituri. Samsung, HTC şi alţi rivali introduc smartphone-uri şi tablete mai ieftine şi cu tot mai multe funcţii, bazate pe sistemul de operare Android.

Marja brută, sau cât câştigă Apple după ce plăteşte materii prime, forţa de muncă şi producţia pentru iPhone-uri, iPad-uri, Mac-uri şi alte produse, este estimată să scadă la 37,5-38% în acest trimestru, faţă de 47% în perioada similară a anului trecut.

Unul din produsele care ar putea îmbunătăţi marja Apple ar fi un ceas cu funcţii pentru convorbiri telefonice, acces la internet şi servicii de localizare, afirmă Poonam Goyalm analist Bloomberg. Un astfel de ceas de mână s-ar putea vinde la mult sub 200 de dolari, în intervalul de preţ cu cea mai mare creştere de vânzări. Apple ar putea avea o marjă de 50% pentru un ceas de mână, a spus Goyalm.

Două noi produse care vor fi probabil introduse de Apple în acest an, un televizor şi un iPhone mai ieftin, vor fi mai puţin profitabile şi vor afecta marjele companiei, afirmă Michael Morgan, analist la ABI Research.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...