Marja de profit a brandului Volkswagen ar urma să depăşească 6% după 2025

Economica.net
22 11. 2016
volkswagen_675849357589430_82958400

Oficialul a prezentat detaliile planurilor sale, după ce grupul german a anunţat vineri un compromis cu sindicatele, prin care se vor realiza economii anuale de 3,7 miliarde de euro iar până în 2025 se va renunţa la 30.000 de angajaţi ai brandului VW, în schimbul angajamentului de a evita concedierile forţate.

‘Vrem să facem din Volkswagen o companie adaptată la viitor’, a explicat Diess, în condiţiile în care Volkswagen este sub presiune pentru a-şi reduce cheltuielile anuale de capital, care în prezent se ridică la 12 miliarde de euro. Ca o concesie făcută angajaţilor, VW a acceptat să producă două vehicule electrice la fabricile din Germania, în Wolfsburg şi în Zwickau.

De asemenea, conform acordului cu sindicatele, marja de profit a brandului VW ar urma să crească la 4% până în 2020, de la 2% previzionat pentru 2016. Rivala Peugeot Citroen are ca obiectiv majorarea marjei de profit la 6% în 2021.

Acţiunile Volkswagen AG, cel mai mare producător auto european, au închis luni în creştere cu 2,5%, la Bursa de la Frankfurt, reducând declinul provocat de scandalul emisiilor, care a izbucnit în septembrie 2015.

Directorul brandului VW a explicat că planul prevede noi investiţii pe termen lung pentru producerea vehiculelor electrice.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Vineri a avut loc o întâlnire la sediul central din Wolfsburg, unde s-a anunţat concedierea a circa 5% din forţa sa de muncă – aproximativ 30.000 de angajaţi – din care 23.000 în Germania. În prezent, grupul Volkswagen are peste 624.000 de angajaţi pe plan global, din care 282.000 în Germania.

Concedieri forţate nu vor avea loc până în 2025, a dat asigurări grupul german, ci vor fi preferate pensionările anticipate şi nu vor fi înlocuiţi muncitorii care vor pleca.

Reducerile de costuri includ trei miliarde de euro la fabricile din Germania şi încă 700 de milioane de euro în afara ţării. Cele mai afectate de concedierile din afara Germaniei vor fi Argentina şi Brazilia.

În timp ce efectuează concedieri, brandul VW va crea 9.000 de noi locuri de muncă prin investiţii în noi tehnologii.

Volkswagen a pus deoparte 17,8 miliarde de euro (19,8 miliarde de dolari) pentru a acoperi costurile legate de scandalul emisiilor pe plan global.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.