Mark Mobius recomandă investitorilor să păstreze 10% din portofoliu în aur, deoarece monedele se vor devaloriza

30 08. 2021
rezerva_de_aur_1_67807600

La acest moment, „10% ar trebui să fie păstrat sub formă de aur”, a spus Mark Mobius, care a fondat fondul Mobius Capital Partners după trei decenii la conducerea Franklin Templeton Investments.

„Devalorizarea globală a monedelor va fi una destul de semnificativă în următorul an, având în vedere cantitatea incredibilă de monedă care a fost tipărită”, a adăugat Mobius.

Cotaţia aurului a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce pandemia de coronavirus a declanşat o fugă a investitorilor spre activele sigure, dar între timp cotaţiile au scăzut, odată cu campaniile de vaccinare. Pentru a contracara criza, băncile centrale şi guvernele din întreaga lume au introdus un set fără precedent de stimulente monetare şi fiscale, ceea ce a umflat bilanţurile băncilor centrale şi a pus presiune pe finanţele statelor, scrie Agerpres.

„Va fi foarte, foarte bine să deţii aur fizic la care să ai acces imediat, fără pericolul ca guvernul să confişte tot aurul”, a spus Mobius, într-un interviu pentru Bloomberg.

Pe piaţa spot, uncia de aur se tranzacţiona luni la aproape 1.815 dolari, după ce în urmă cu un an a atins un maxim istoric de 2.075 dolari. De la începutul anului şi până în prezent, cotaţia aurului a pierdut 4%, în timp ce indicii bursieri la nivel mondial sunt aproape de un maxim istoric, iar Rezerva Federală americană se pregăteşte să îşi prezinte strategia destinată reducerii stimulentelor.