Mark Twain International School are un nou director general. Investiţii de 15 milioane euro în următorii 2-3 ani

29 07. 2024
mark twain school

Fondatorii Anca și Dan Macovei Vlăsceanu, care au condus instituția de învățământ timp de 29 de ani, se retrag din rolurile executive pentru a se concentra pe planurile de extindere la nivel național ale școlii, alături de partenerii de la Morphosis Capital.

Școala privată Mark Twain International School are planificate investiții de aproximativ 15 milioane de euro, în următorii 2-3 ani, în urma preluării pachetului majoritar de acțiuni de către fondul de private equity Morphosis Capital II și fondul belgian Vybros Capital Partners, de la antreprenorii români Anca și Dan Macovei Vlăsceanu. Fondurile vor fi alocate pentru extinderea Mark Twain IS în București și în alte orașe din România, atât organic, prin deschiderea de noi instituții de învățământ, cât și prin posibile achiziții de centre de învățământ private existente.

În prezent, Mark Twain IS are circa 650 de elevi, dintre care 60% provin din familii române sau mixte, iar restul de 40% reprezintă peste 45 de naționalități.

„Începând cu luna iulie, eu și Dan ne-am retras din funcțiile executive de la Mark Twain International School pentru a ne îndeplini noile roluri de directori fondatori MTIS. În această calitate, ne vom concentra pe planurile de extindere la nivel național, inclusiv pe dezvoltarea unui nou campus emblematic în Balotești, precum și a campusului Cosmopolis în Ștefăneștii de Jos, a căror construcție va începe în curând. De asemenea, vom continua să activăm ca CEO ai Mark Twain International Education și să coordonăm platforma Romania Education Alliance, destinată atragerii școlilor cu viziuni similare și îmbunătățirii performanței educaționale preuniversitare din România. Vom susține în continuare întreaga echipa MTIS în această tranziție importantă. Avem toată încrederea că domnul dr. Matthew D. Wilkens, prin experiența, expertiza și dedicarea sa, va contribui semnificativ la dezvoltarea și succesul școlii în anii ce urmează”, a declarat Anca Macovei Vlăsceanu, Fondator Mark Twain IS și CEO Mark Twain International Education / Romania Education Alliance.