Mărmureanu: Viitorul mare cutremur va fi de adâncime şi acesta va fi norocul României
Mărmureanu a estimat că viitorul mare cutremur va avea o magnitudine cuprinsă între 7,2 şi 7,9 grade, posibil chiar 8 grade.
‘(Cutremurul – n. r.) va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune’, a afirmat Gheorghe Mărmureanu, care a participat la Forumul dedicat Zilei Mondiale a Pământului.
El a asemuit imaginea cutremurului cu un con răsturnat, în vârful acestuia fiind cutremurul, iar suprafaţa bazei Europa.
Mărmureanu susţine că viitorul cutremur mare ce se va produce în România se va asemăna celui din 1802, cu magnitudinea 8, dar care nu a produs victime. Însă, susţine specialistul, nu acelaşi lucru se poate spune despre efectele viitorului cutremur, în contextul în care România s-a schimbat, iar acum ‘avem blocuri făcute prost’.
‘Eu sunt optimist, acesta este cuvântul. Adâncimea va fi de 150-170 de km. Şansele sunt foarte mari să fie după 2040 – 2041. Sunt calcule de peste trei secole şi care văd că se satisfac. Văd că până acum nu am greşit deloc’, a spus Mărmureanu.
Legat de cutremurul din 1802, Mărmureanu a precizat că acesta s-a simţit la Moscova şi la Cairo, iar la Moscova a deplasat bănci de piatră pe orizontală.
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) ‘Gheorghe Ionescu – Şişeşti’ a organizat vineri forumul dedicat Zilei Mondiale a Pământului, pentru anul 2018 fiind aleasă tema ‘Să punem capăt poluării cu materiale plastice’.