Marţi este ultima zi pentru depunerea Declaraţiei Unice

Declaraţia Unică mai poate fi depusă până marţi, 31 iulie 2018, pe hârtie sau în format electronic, a anunţat, vineri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Economica.net - mar, 31 iul. 2018, 05:25
Marţi este ultima zi pentru depunerea Declaraţiei Unice

‘Marţi, 31 iulie 2018 este ultima zi în care se poate depune Declaraţia Unică. Contribuabilii persoane fizice pot depune Declaraţia online, prin intermediul aplicaţiei care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro. De asemenea, Declaraţia Unică se poate depune şi în format hârtie direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire’, a precizat MFP într-un comunicat remis AGERPRES.

Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.

‘Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice până la 31 iulie 2018 se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii’, precizează MFP.

Nedepunerea la termenul prevăzut de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art. 336, alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală.

Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat pe 23 iulie, la TVR1, că au fost depuse peste 602.000 de declaraţii unice, iar 30% în format online.

‘Partea bună la declaraţia unică este că până la finalul zilei de ieri (luni n.r.) sunt peste 602.000 de declaraţii unice depuse, 30% online, ceea ce este o creştere fantastic de mare, pentru că era 5% la începutul anului. 31 iulie este termen final de depunere a declaraţiei unice, fie că e pe hârtie, fie că e online, după care toţi colegii mei de la ANAF vor introduce ei în spaţiul virtual ce s-a depus pe hârtie, dar acea persoană nu mai are reducerea de 5% dacă depune pe hârtie. Dacă depune online are o reducere de 5% la obligaţiile fiscale pentru acest an’, a explicat Teodorovici.

Acesta a spus că până la 1 septembrie cei care au depus pe hârtie vor putea intra cu parola de acasă în spaţiul virtual să îşi confirme datele introduse de ANAF, iar după această dată ‘toate vor fi online şi se comunică numai online între noi şi contribuabili’.

Te-ar mai putea interesa și
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte al Republicii, Nicolas Sarkozy, pentru corupţie şi trafic de influenţă,......
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului ...
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul și să taie cheltuielile statului
Ciprian Ciucu, primarul PNL al sectorului 6, crede că România nu ar mai trebui să indexeze salariile și pensiile la anul ...
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Ciprian Ciucu afirmă că Guvernul trebuie să oprească indexarea salariilor şi ...