Martin Haschka, recrutat de Boştină şi Asociaţii
Boştină şi Asociaţii şi-a întărit echipa din domeniul asigurărilor prin cooptarea lui Martin Haschka în calitate de consultant permanent al casei de avocatură.
Martin Haschka a fost membru al board-ului Vienna Insurance Group şi director executiv al Asirom, după preluarea companiei de către grupul austriac.
Haschka a absolvit Universitatea de Studii Economice din Viena.
Aria de practică „Asigurări şi Pensii Private” din cadrul casei de avocatură Boştină şi Asociaţii este formată din trei avocaţi seniori şi este coordonată de avocatul partener Ovidiu Ţibuleac. Avocatul a acordat consultanţă şi asistenţă juridică în drept comercial, dreptul financiar fiscal, drept civil şi a fost implicat în elaborarea unor proiecte de acte normative în aceste domenii.