Martin Schulz: UE nu trebuie să facă promisiuni pe care nu le poate onora ţărilor ex-sovietice

Uniunea Europeană trebuie să fie rezonabilă şi să nu facă promisiuni pe care nu le poate onora, a declarat preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, într-un interviu acordat vineri, la Bruxelles, postului de radio Europa Libera.
Economica.net - S, 05 mart. 2016, 10:42
Martin Schulz: UE nu trebuie să facă promisiuni pe care nu le poate onora ţărilor ex-sovietice

UE trece printr-o perioada complicată, fiind afectată de criza migraţiei şi nu numai, de aceea ea trebuie să fie rezonabilă, a afirmat oficialul european, întrebat de ce Bruxellesul nu oferă o perspectivă clară de aderare ţărilor din Parteneriatul Estic, între care şi Republica Moldova, potrivit portalului moldovean IPN. Parteneriatul Estic reprezintă o iniţiativă care reglementează politicile UE faţă de şase foste republici sovietice – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

‘Problemele financiare şi sociale – cum ar fi lipsa locurilor de muncă – şi-au pus şi ele amprenta asupra bunăstării Uniunii. Poate din acest motiv nu putem să ne asumăm la modul cel mai serios rolul de ‘jucator activ’ pe care am putea să-l avem în regiune’, a menţionat Martin Schulz. Federaţia Rusă profită în special de această situaţie, a adăugat el.

În ceea ce priveşte scepticismul UE faţă de o eventuală extindere, preşedintele Parlamentului European a recunoscut că ‘în interiorul UE se simte o oarecare oboseală faţă de acest subiect’.

Se presupune greşit, în opinia sa, că doar aderarea la UE ar putea rezolva problemele cu care se confruntă ţările din cadrul Parteneriatului Estic. Or, soluţia este ca apropierea să se facă treptat, prin liberalizarea regimului de vize sau accesul la o piaţă economică sigură.

‘Vorbim de 28 de state membre şi pentru orice extindere avem nevoie de consimţământul fiecăreia. Cunosc cel puţin trei ţări care au nevoie de referendum pentru a încuviinţa o eventuală extindere. De asemenea, nu trebuie să facem promisiuni pe care nu le putem onora. Cred că este mai înţelept să aprofundăm relaţiile cu ţările implicate în politica europeană de vecinătate, în loc să le promitem aderarea’, a insistat Martin Schulz.

Oficialul european a declarat că nu crede în ideea unei aderări rapide şi tocmai de aceasta ar fi foarte prudent cu asemenea promisiuni. ‘Închipuiţi-vă că promitem unui stat aderarea şi nu ne putem ţine de cuvânt, de exemplu, pentru că unul din statele membre se opune! Nu ne dorim o asemenea situaţie’, a explicat el.

Potrivit lui Martin Schulz, exemplul cel mai recent care oglindeşte scepticismul europenilor faţă de extinderea Uniunii este cel al Ucrainei. ‘Olanda, de exemplu, îşi va întreba cetăţenii în cadrul unui referendum, în luna aprilie, dacă trebuie să ratifice Acordul de asociere semnat de Uniunea Europeana cu Ucraina, iar sondajele de opinie sugerează că majoritatea este împotrivă’, a indicat preşedintele PE, conform aceluiaşi interviu.

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...