Martin Winterkorn va demisiona din funcţiile pe care le mai avea la Volkswagen

Martin Winterkorn, fostul director general al Volkswagen, care a demisionat luna trecută din cauza scandalului emisiilor, va renunţa şi la celelalte funcţii pe care le mai deţinea în cadrul grupului german, au anunţat luni posturile TV NDR şi WDR precum şi publicaţia 'Sueddeutsche Zeitung', transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 12 oct. 2015, 13:24
Martin Winterkorn va demisiona din funcţiile pe care le mai avea la Volkswagen

Martin Winterkorn îşi păstrase patru poziţii importante în grupul german. El este director general al Porsche SE, compania holding care controlează o participaţie majoritară în Volkswagen, este preşedinte al brandului de lux Audi, al diviziei de camioane Scania şi al holdingului nou creat Truck & Bus.

Demisia din cele patru funcţii este aşteptată în următoarele zile, după finalizarea unor formalităţi, a anunţat presa germană.

Liderii sindicatelor au făcut presiuni pentru demisia lui Winterkorn din restul funcţiilor pe care le mai deţinea la VW, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Winterkorn nu a participat la reuniunea Board-ului de supervizare al Audi, care a avut loc săptămâna trecută, susţin sursele.

Reprezentanţii Volkswagen nu au comentat informaţia.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Recent, reprezentanţii Volkswagen au refuzat să se pronunţe asupra poziţiilor ocupate de Winterkorn în cadrul grupului, apreciind că este de competenţa board-urilor de supervizare de la Porsche, Audi, Scania şi Truck & Bus să adopte o decizie privind viitorul lui Winterkorn în aceste entităţi.

După aproape nouă ani petrecuţi în funcţia de director general, Winterkorn are o pensie de 28,6 milioane de euro şi ar mai putea primi câteva milioane pentru rezilierea contractului, în funcţie de cum va evalua board-ul de supervizare plecarea sa.

Anul trecut, pachetul salarial al lui Winterkorn s-a ridicat la 16 milioane de euro.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de întrebări-răspunsuri. Sesiunea de întrebări-răspunsuri pentru......
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...