Maşina Armatei, trimisă la doi bolnavi din Buzău, a rămas înzăpezită

Economica.net
05 02. 2012

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Marius Sîrbescu, maşina de luptă a armatei a reuşit să ajungă de la Focşani la Râmnicu Sărat, însă a rămas înzăpezită pe DN 22, între Rîmnicu Sărat şi Balta Albă, zona în care sunt izolaţi cei doi bolnavi care trebuie să fie preluaţi şi transportaţi la spital, informează Mediafax.

Conform sursei citate, nămeţii ating şi trei metri pe DN 22, iar după ce maşina Armatei a rămas înzăpezită militarii au coborât şi au încercat să cureţe drumul cu lopeţile, însă din cauza cantităţii mari de zăpadă nu au reuşit. La ora transmiterii acestei ştiri, militarii aşteaptă un utilaj de deszăpezire.

Conform lui Sîrbescu, la bărbatul de 47 de ani, care este poliţist în Balta Albă, a ajuns medicul de familie din localitate şi i-a acordat primele îngrijiri, în timp ce femeia de 67 de ani din satul Amara, bolnavă de astm, este în stare stabilă, însă necesită tratament de care nu mai dispune în acest moment.

Maşina Armatei care a rămas blocată în judeţul Buzău a reuşit să ajungă cazul de la Balta Albă cu ajutorul a două freze care au mers înaintea sa, potrivit subsecretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. Urgenţe medicale pentru care a fost imperios necesar să se găsească soluţii de intervenţie terestră s-au mai înregistrat în judeţele Dolj, Bacău şi Brăila, maşinile întâmpinând probleme pe drum spre cazuri.

În judeţul Buzău a nins abundent aproape toată ziua, iar înaintea ninsorii s-a înregistrat fenomenul „freezing rain”.

Din cauza nămeţilor, a viscolului şi a poleiului, aproape 20 de şosele judeţene au fost închise, iar peste zi, iar începând cu ora 18.00 toate drumurile naţionale din judeţ au fost închise, odată cu intrarea în vigoare a avertizării de cod portocaliu pentru sudul şi sud-estul ţării, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben.