Interzicerea maşinilor pe benzină şi motorină din 2035, taxă pe kerosen şi noua schemă de certificate de emisii – principalele propuneri din noul pachet legislativ al UE
Executivul comunitar va prezenta la prânz un set de 12 propuneri care au drept obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe continent cu 55% la orizontul anului 2030, comparativ cu anul 1990. Printre propunerile Bruxelles-ului, care vor face obiectul negocierilor între eurodeputaţi şi statele membre, ar urma să se numere în special oprirea comercializării automobilelor care funcţionează pe benzină începând din 2035, scrie Agerpres.
De asemenea, potrivit unei propuneri legislative consultate de AFP, planul prevede şi o taxă inedită pe kerosen pentru zborurile în interiorul UE, ceea ce ar putea alarma companiile aeriene, care se tem de o posibilă distorsionare a concurenţei în raport cu restul lumii.
Însă pilonul principal al planului este cea mai mare extindere a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care obligă poluatorii să cumpere certificate care să acopere emisiile lor de CO2, de la lansarea acestui sistem în 2005. Actualul sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) obligă centralele electrice, fabricile şi companiile aeriene cu zboruri în Europa să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare, creând astfel un stimulent financiar ca să polueze mai puţin. Potrivit surselor, oferta de certificate de poluare în sistemul ETS va suferi o diminuare. De asemenea, numărul de certificate care vor intra pe piaţa carbonului din UE în fiecare an va scădea şi el într-un ritm mai rapid.
„Este un pachet climatic istoric. Preţul emisiilor de CO2 va creşte la un nivel care va avea un impact major asupra modelelor economice ale industriilor”, care vor avea interesul de a adopta tehnologii curate, apreciază preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Pascal Canfin.
În plus, Bruxelles-ul ar dori să extindă sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) şi la transportul maritim, precum şi la transportul rutier şi la încălzirea clădirilor, care ar urma să formeze o a doua piaţă a certificatelor de poluare. Practic, aceasta ar însemna ca furnizorii de carburant sau de combustibil pentru încălzire să achiziţioneze certificate de emisii pe ETS, ceea ce se va repercuta asupra facturilor plătite de gospodării.
Proiectul, care a provocat disensiuni în interiorul Comisiei, a fost confirmat marţi de preşedintele Executivului european, Ursula von der Leyen, într-un interviu acordat mai multor publicaţii. „Transportul rutier este singurul sector unde emisiile au crescut ‘în ultimii ani”, a argumentat Ursula von der Leyen.
ONG-urile de mediu şi eurodeputaţii din toate formaţiunile se opun acestui pachet, de teama unor mişcări sociale. „Costul politic ar fi extrem de ridicat pentru un câştig climatic foarte mic”, a declarat Pascal Canfin.
„Cei mai săraci, care nu au acces la alternative cu emisii reduse de carbon”, în special pentru a se deplasa, vor fi penalizaţi, susţine ONG-ul Réseau Action Climat, care apreciază drept insuficiente fondurile sociale prevăzute pentru a atenua impactul măsurilor.
Eurodeputaţii ecologişti cer oprirea imediată a alocării de certificate gratuite de poluare pentru companiile din industrie. În schimb, producătorii de oţel şi aluminiu pledează pentru menţinerea alocării gratuite de certificate de poluare, pe care le consideră necesare pentru competitivitatea lor.
În plus, Comisia ar urma să anunţe eforturi destinate reducerii emisiilor pentru sectoarele excluse din piaţa certificatelor de poluare (precum agricultura sau deşeurile) pentru fiecare stat membru, precum şi majorarea la 38% sau chiar 40% a ponderii energiilor regenerabile în 2030, faţă de obiectivul actual de 32%.
În sfârşit, ar urma să fie propusă o ţintă de absorbţie a CO2 via păduri, spre nemulţumirea ONG-ului Greenpeace, care se teme de o camuflare a reducerii insuficiente a emisiilor precum şi de faptul că majorarea ponderii energiilor regenerabile ar include biomasa, extrasă din arborii tăiaţi din păduri.