Maşinile ar putea fi ridicate din nou. Ce prevede proiectul Ministerului de Interne

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat vineri seară proiectul de hotărâre de guvern care va reglementa modul în care pot fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar. În proiect, doar administratorul drumului poate pune în aplicare măsura ridicării vehiculelor, propunându-se stabilirea un set de reguli care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial, se arată în nota de fundamentare a MAI, potrivit news.ro.
Economica.net - sâm, 25 iun. 2016, 07:52
Maşinile ar putea fi ridicate din nou. Ce prevede proiectul Ministerului de Interne

Proiectul de hotărâre dă dreptul doar administraţiilor publice locale sau administratorul drumului public să pună în aplicare măsura ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar.
„Aplicarea măsurii tehnico-adminsitrative, în trecut, a cunoscut şi o serie de situaţii excesive, generate de lipsa unor prevederi clare sau chiar de interpretarea greşită a legii şi ignorarea scopului pentru care se realizează ridicarea vehiculului. În acest sens, se propune ca măsura să nu fie dispusă sau să înceteze executarea sa dacă în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern realizată de Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectul le nu le mai dă posibilitatea poliţiştilor rutieri sau poliţiştilor locali cu atribuţii legate de circulaţia rutieră să dispună ridicarea vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie care se află în acţiuni de intervenţie sau în misiuni cu caracter de urgenţă, nefiind vorba despre o staţionare voluntară ci de îndeplinirea misiunii.

„Transportarea la locul de depozitare se poate face numai cu vehicule specializate, care asigură preluarea în totalitate a vehiculului transportat pe caroseria vehiculului transportor; încetarea operaţiunilor, dacă la vehicul se prezintă conducătorul auto, înainte de iniţierea transportului către locul de depozitare; regula se circumscrie scopului urmărit de legiuitor, şi anume îndepărtarea obstacolului de pe carosabil, şi devine aplicabilă cu condiţia plăţii contravalorii operaţiunii de ridicare; aceasta constituie totodată şi o garanţie că nu vor exista situaţii abuzive, de solicitare a suportării unor cheltuieli care nu au fost efectuate (cele aferente transportului şi depozitării vehiculului)”, se mai arată în documentul citat.

O altă modificare propusă este aceea că nu doar „partea carosabilă” este zona de unde se pot ridica vechiculele ci şi de pe pistele de biciclete sau acolo unde este împiedicată circulaţia în siguranţă a pietonilor.

Ridicarea vehiculelor nu s-a mai putut face în urma unei decizii din 25 mai 2015 luate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un Recurs în Interesul Legii. Judecătorii au stabilit că reglementarea felului în care se dispune ridicarea vehiculelor nu poate fi făcută în baza unor hotărâri de consiliu local.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus la sfârşitul lunii mai ca Ministerul Afacerilor Interne să emită, în cel mult 30 de zile, un act normativ prin care să stabilească felul în care se poate face ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar. Procesul a fost deschis la cererea Primăriei Sectorului 1, care a cerut să fie reglementat de urgenţă acest domeniu.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor antidemocratice întâlnite pe această platformă
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor ...
Peste 60 de universităţi germane şi austriece au anunţat vineri că se retrag de pe reţeaua socială X a miliardarului american Elon Musk, îngrijorate de derivele antidemocratice ale acestei......
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. Rușii trebuie să vândă tot, în 45 de zile, altfel Serbia rămâne fără petrol
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. ...
În urma noilor sancțiuni ale Statelor Unite împotriva sectorului petrolier rusesc, Gazprom Neft va avea la dispoziție ...
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal al premierului canadian demisionar Justin Trudeau a anunţat în noaptea de joi spre vineri că înlocuitorul ...
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în care el a depus jurământul de învestire pentru al treilea mandat
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în ...
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri creşterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru ...