Maşinile electrice vor costa mai puţin decât cele pe benzină până în 2025

Economica.net
27 05. 2017
electric_car_20120917_andrew_hood_39568400_01401800

În prezent, bateriile reprezintă aproape jumătate din costul unei maşini electrice, iar preţul acestora va scădea cu aproape 77% în perioada 2016-2030, a spus cercetătorul britanic Colin McKerracher, citat de Bloomberg.

Renault, producătorul maşinii electrice Zoe, prevede că vor ajunge costurile totale ale deţinerii unei maşini electrice să fie egale cu cele ale unui vehicul care are motor cu combustie internă, începând din 2020, susţine Gilles Normand, vicepreşedintele diviziei de maşini electrice a companiei franceze.

Citeşte şi: Lanţurile de benzinării îşi pun prize pentru maşini electrice. De ce e avantajos să încarci maşina la benzinărie

Potrivit vicepreşedintelui Renault, costurile tehnologiei maşinilor electrice se vor reduce, pentru că sunt din ce în ce mai multe descoperiri la acest nivel, aşa că preţul unui maşini electrici va scădea. Pe de altă parte, preţul unei maşini cu motor cu combustie internă va creşte pe fondul reglementărilor mai riguroase, scrie Mediafax.