Maşinile noi înmatriculate în România, în aprilie, în scădere cu 27,46% faţă de aceeaşi lună a anului trecut

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în România, în aprilie, cu 27,46% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce pe segmentul maşinilor second hand diminuarea fost de doar 12%, la nivel comparativ, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 11 mai 2020, 09:07
Maşinile noi înmatriculate în România, în aprilie, în scădere cu 27,46% faţă de aceeaşi lună a anului trecut

Astfel, conform datelor centralizate, în ceea ce priveşte totalul autoturismelor noi înmatriculate la nivel naţional, în intervalul ianuarie – aprilie, acesta a fost de 32.300 de unităţi, faţă de cele 44.527 de exemplare consemnate în primele patru luni din 2019.

În funcţie de numărul autoturismelor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia – cu 8.834 de exemplare (-38,30 comparativ cu ianuarie – aprilie 2019), Volkswagen (2.942 unităţi, +0,55%), Skoda (2.779 de unităţi, -12.99%), Renault (2.503 unităţi, -33,55%), Hyundai (2.239 unităţi, +4,77%) şi Ford (1.726 de unităţi, -49,09%).

În acelaşi timp, în cursul lunii aprilie a acestui an, în România au fost în înmatriculate 4.321 de autoturisme, în scădere cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

Pe mărci, Dacia se află pe primul loc în privinţa solicitărilor, cu 1.397 de unităţi, în scădere cu 37,61% în comparaţie cu aprilie 2019, urmată de Volkswagen – cu 338 de exemplare (-51,51%), Skoda (325 de unităţi, -50,31%), Renault (318 exemplare, -56,62%) şi Ford (271 unităţi, -51,61%).

Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor a fost înregistrată în cazul: Jeep (7 exemplare), Jaguar şi SsangYong (câte 6 unităţi), Subaru (2), Alfa Romeo, Bentley şi Ferrari (câte o unitate).

Pe segmentul autoturismelor rulate, în intervalul ianuarie – aprilie, au fost înmatriculate 128.325 de unităţi, în scădere cu 12% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2019. Din acest total, 32.2015 de unităţi au fost din gama Volkswagen, mai puţine cu 9,92% în comparaţie cu primele patru luni din anul precedent.

Datele DRPCIV arată că, în 2019, la nivel naţional, erau înmatriculate aproximativ 8,75 de milioane de autovehicule, din care peste 6,9 milioane de autoturisme.

În Capitală, numărul autovehiculelor înmatriculate, anul trecut, ajunsese la aproximativ 1,46 de milioane de unităţi, iar din acest total 1,169 milioane de unităţi erau încadrate la categoria autoturisme.

Statistica oficială menţionează că, la finele anului 2019, pe drumurile din România circulau 4,344 milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,895 milioane de maşini diesel.

Te-ar mai putea interesa și
Ionel Ciucioi este noul director executiv al Patronatului Industriei de Celuloză și Hârtie din România
Ionel Ciucioi este noul director executiv al Patronatului Industriei de Celuloză și Hârtie din România
Patronatul Industriei de Celuloză și Hârtie din România (ROMPAP) anunță numirea lui Ionel Ciucioi în funcția de director executiv, începând cu luna martie 2025. Prin această numire, ROMPAP......
Mai multe organizații de mediu și cetățeni spanioli au dat în juecată statul din cauza poluării cauzate de creșterea intensivă a porcilor
Mai multe organizații de mediu și cetățeni spanioli au dat în juecată statul din cauza poluării cauzate de creșterea ...
Mai multe organizaţii de mediu şi persoane fizice au dat în judecată statul spaniol şi regiunea Galicia într-un dosar ...
Revista The Atlantic a publicat planul de atac american asupra bazelor rebelilor houthi din Yemen, la câteva zile după ce a ajuns la ea în urma unei imprudențe a administrației Trump
Revista The Atlantic a publicat planul de atac american asupra bazelor rebelilor houthi din Yemen, la câteva zile după ...
Revista The Atlantic a publicat miercuri planul armatei americane de a ataca rebelii houthi din Yemen, după ce administraţia ...
CNAIR a semnat azi contracte pentru șase pasaje pietonale sub DN-uri
CNAIR a semnat azi contracte pentru șase pasaje pietonale sub DN-uri
Astăzi au fost semnat 6 contracte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate și proiectelor pentru autorizarea lucrărilor ...