Maşinile second-hand: Înmatriculările din primele 10 luni au depăşit cu 42% totalul din 2016

Vânzările de autovehicule noi înregistrate în România au crescut, în primele 10 luni, cu aproape 11%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, ajungând la 127.509 de unităţi, iar autoturismele reprezintă 83% din totalul livrărilor, respectiv 105.857 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), publicate vineri. Înmatriculările de autoturisme rulate au crescut cu 42% faţă de totalul din 2016, la 426.000 de maşini.
Economica.net - vin, 17 nov. 2017, 13:21
Maşinile second-hand: Înmatriculările din primele 10 luni au depăşit cu 42% totalul din 2016

În marja creşterii generale a livrărilor de autovehicule, majorarea înregistrată în cazul autoturismelor a fost de 13,4%, în perioada ianuarie – octombrie 2017.

Potrivit sursei citate, în România, vânzările de autoturisme din primele 10 luni ale anului 2017 au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 65% faţă de 35% persoane fizice.

Pe de altă parte, în privinţa autoturismelor rulate, se observă faptul că, în primele 10 luni din 2017, au fost înmatriculate circa 426.000 de unităţi, cu 42% mai multe decât s-au înregistrat pe întreg anul 2016, adică de cinci ori mai multe decât cele noi.

În luna octombrie 2017 s-au livrat 15.297 de unităţi, cu 4,7% mai multe autovehicule decât în luna septembrie, fapt ce face ca, pe ansamblul primelor zece luni, să se ajungă la un total de 127.509 unităţi, cu 10,9% mai mult decât în primele zece luni din 2016.

‘Ford România a realizat la fabrica de la Craiova primele unităţi EcoSport (128 unităţi), ajungând astfel, pe primele 10 luni din 2017, la un total de 41.022 unităţi (+17,4%) faţă de perioada similară din 2016. De asemenea, sunt de remarcat şi cele 18 unităţi realizate de Roman S.A., cifră cu care aceasta ajunge la un total pe întreg anul de 33 unităţi, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă a anului trecut nu a realizat niciun autovehicul. Cu aceste cifre, consemnăm pentru cele două mărci un total la 10 luni de 41.055 unităţi, în creştere cu 17,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, marea lor majoritate (40.947 unităţi) fiind exportate. În aceste condiţii, exportul realizat de către Ford înregistrează, în primele 10 luni din 2017, o creştere consistentă, de 17,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut’, notează APIA.

Statistica APIA relevă că vehiculele comerciale (marfă şi persoane) au consemnat o creştere de 0,3%.

Topul mărcilor (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de către Dacia, cu 34.900 de unităţi, urmată de către Volkswagen (12.798 unităţi), Ford (10.170), Renault (10.137) şi Skoda (9.533). În ceea ce priveşte categoria de vehicule comerciale uşoare (inclusiv Minibuse), după 10 luni, primul loc este ocupat de Ford (3.220 unităţi), cu o creştere de 36,1%, urmat de Dacia (2.745 unităţi, +10,7%) şi Mercedes (1.828 unităţi, +15,8%).

La autoturisme, în funcţie de volumele livrate, ierarhia are pe primul loc Dacia, cu 32.155 de unităţi (30,4% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 11,5% faţă de 2016), urmată de Volkswagen (11.388 unităţi, 10,8% cotă), Skoda (9.533 unităţi, 9% din total piaţă), Renault (8.601 unităţi, 8,1% cotă de piaţă), Ford (6.950 unităţi, 6,6% din total piaţă) şi Opel (5.119 unităţi, 4,8% din total piaţă).

Pe modele, cu cele 13.234 unităţi vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele zece luni din 2017, urmat de Dacia Sandero (7.100 unităţi), Dacia Duster (6.747), Skoda Octavia (4.043) şi Renault Clio (3.221).

În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele cu motoare pe benzină domină în ultimii doi ani piaţa, având o pondere de 51,4% din total în acest an, în uşoară creştere comparativ cu ponderea pe care o aveau după primele 10 luni din anul trecut (50,9%).

La categoria autoturismele ‘verzi’ (electrice şi hibride), acestea au ajuns la o pondere de 2% din totalul livrărilor realizate în primele zece luni ale lui 2017. Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, creşterile sunt importante, atât la cele electrice (+186,4%), cât şi cele hibride (+143%) şi arată faptul că există un potenţial important de creştere a acestei categorii de autoturisme care, stimulată corespunzător (aşa cum este astăzi), va realiza volume importante, contribuind, astfel, la reducerea poluării generate de traficul auto.

În ceea ce priveşte culoarea preferată, românii rămân fideli pentru alb şi gri, acestea înregistrând 30,9%, respectiv 24,9% din totalul preferinţelor. Urmează albastru cu 14,5% şi negru cu 10,1%.

Totodată, un procent de 28,3% din totalul livrărilor este reprezentat de autovehiculele autohtone, 22,5% sunt fabricate în Germania, 10,9% în Cehia, 8,1% în Spania şi 7,4% în Turcia. În acest context, comparativ cu anul 2016, livrările de autoturisme din producţia autohtonă au crescut, în acest an, cu 11,3%, iar cele provenite din import, cu 14,2%.

Pe plan european, în primele 10 luni din 2017, se înregistrează o creştere generală de 3,9%. Cele mai mari pieţe (care împreună acoperă circa trei sferturi din totalul statelor membre ale Uniunii Europene) sunt, în continuare, în teritoriul pozitiv, cu excepţia Regatului Unit al Marii Britanii (-4,6%), înregistrând după primele 10 luni din 2017 următoarele evoluţii: Franţa (+4,8%), Germania (+2,3%), Italia (+8,9%), Spania (+7,3%).

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...