Statul își mută atenția spre domeniile de schi, turismul balnear și ecoturism. Vrea stațiuni turistice rentabile tot timpul anului, deși a finanțat doar trei investiții în șapte ani

14 08. 2024
schi in romania
Fotografie de Andrei Stefan via Unsplash

2024 are toate șansele să fie cel mai călduros an înregistrat vreodată, a anunțat recent Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite. Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iulie de când se fac măsurători și a fost și cel de-al 14 record lunar consecutiv de temperatură.

Ministerul Economiei a publicat în transparență decizională un proiect de act normativ care modifică și completează Programul pentru dezvoltarea investițiilor în turism. Noul Masterplan vizează investiții în turismul de schi, balnear și eco-turism. 

„Având în vedere însă schimbările climatice din ultima perioada a devenit prioritară modernizarea/extinderea domeniilor schiabile actuale, prin diversificarea agrementului turistic, atât pentru iarnă (après-schi), cât și pentru vară, cu scopul de a le transforma în stațiuni turistice rentabile pentru tot timpul anului”, se arată în nota de fundamentare consultată de Economica.net.

Banii ar urma să vină de la bugetul de stat.

„Pentru a elimina eventualele confuzii care pot apărea în interpretarea cheltuielilor eligibile de către beneficiarii proiectelor depuse după intrarea în vigoare a prezentului act normativ, s-a simplificat procedura, respectiv cota avută în vedere a fi finanțată din bugetul de stat este de 90% din valoarea contractului de execuție de lucrări rezultat în urma achiziției publice”, potrivit documentului.

Proiectul mai arată că nicio țară europeană nu egalează România la capitolul diversitate a resurselor balneare, dar că avem un număr redus de posibilități de agrement și de wellness.

„În dezvoltarea turistică viitoare a stațiunilor balneare și balneoclimatice ar trebui să existe un echilibru între oferta pentru turismul de sănătate (balnear, wellness) și existența unei oferte de agrement turistic complementare”, se mai arată în document.

Pentru asta, e nevoie de investiții pentru valorificarea factorilor naturali terapeutici recunoscuți, dar și dezvoltarea unor noi forme de agrement, care să contribuie la prelungirea sejurului noilor segmente de turiști.

„În acest sens, includerea la finanțare a infrastructurii de agrement turistic pentru petrecerea timpului liber în stațiuni va conduce către atragerea de noi segmente de piață și dezvoltarea echilibrată a celor două sectoare”, se mai arată în documentul citat.

Ministerul vrea investiții și dezvoltarea ecoturismului și spune că este una dintre prioritățile de schimbări climatice și tranziție verde asumate pentru acest an în cadrul Comitetului Interministerial pentru Schimbări Climatice (CISC).

În Masterplanul de investiții aprobat în 2017 erau prevăzute 154 de proiecte, din care 128 au fost eliminate din diverse motive, precum renunțare la proiect, finalizate sau nedepunerea documentațiilor în conformitate cu prevederile Masterplanului.

Alte 25 de proiecte depuse sunt în stadiu de clarificări/completări. Un singur proiect se află acum în derulare: dezvoltarea turistică a brațului Borcea-Călărași, derulat de CJ Călărași. 

De la includerea în Masterplan în 2017, au fost semnate șase contracte de finanțare, din care au fost finalizate doar trei proiecte, de consiliile locale din Borsec (jud. Harghita), CJ Sibiu și CL Borșa (jud. Maramureș). Alte două, cu CJ Constanța și CL Ocna Sibiului au fost reziliate, iar unul este derulare cu CJ Călărași.

Stațiuni de schi fără zăpadă

Că trăim cele mai călduroase luni înregistrate vreodată nu înseamnă că avem parte doar de veri fierbinți, dar și de ierni cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal, iar la munte ninge mai puțin decât în alți ani. Iar atunci când ninge, zăpada nu rezistă mult.

Proiectul de act normativ arată că investițiile în amenajarea viitoarelor domenii schiabile „trebuie orientate spre calitate și mai puțin spre cantitate. În aceste condiții, pentru a primi finanțare din fonduri publice, investițiile trebuie orientate spre acele locații care prezintă condiții favorabile practicării sporturilor de iarnă (număr redus de zile cu vânt și ceață, risc redus de producere a avalanșelor) și caracteristici care să favorizeze menținerea stratului de zăpadă pentru cel puțin 120 de zile pe an”.

Pentru dezvoltarea turismului balnear, autoritățile au identificat, pe lângă stațiunile balneare și balneoclimatice recunoscute prin act normativ, alte 100 de localități, marea majoritatea din mediul rural, care beneficiază de resurse minerale cu calităţi terapeutice, „de o diversitate aproape unică în Europa (ape minerale, lacuri terapeutice, nămoluri terapeutice, gaze terapeutice, mediul de salină/peșteri, bioclimat), a căror valorificare, prin turism balnear, ar aduce României beneficii incomparabil mai importante decât oricare altă formă de turism”, potrivit documentului.

Ce lucrări se vor putea finanța

Masterplanul investițiilor în turism urmăreste dezvoltarea turismului balnear și balneoclimatic, a celui schiabil și a ecoturismului.

Investiții în turismului balnear și balneoclimatic

  •  construire/modernizare/extindere complex de turism balnear/bază de tratament/centru wellness;
  • aquaparc;
  • trasee pentru cură de teren;
  • alei de promenadă;
  • buvete;
  • amenajare în scop turistic a lacurilor naturale cu proprietăți terapeutice;
  • infrastructură de agrement turistic pentru petrecerea timpului liber în stațiuni;
  • construire complex de turism balnear sau bază de tratament.

Investiții în dezvoltarea domeniilor schiabile

  • construire/modernizare/extindere domeniilor schiabile: pârtii de schi/școală/ trasee de legătură;
  • instalație de transport pe cablu;
  • bandă transportoare pentru pârtii școală;
  • tubbing;
  • instalație de iluminat nocturn;
  • instalație de zăpadă artificială;
  • utilaj de bătut zăpada;
  • clădire administrativă;
  • parcare;
  • pârtie/pistă de săniuș;
  • drum de acces;
  • post de prim ajutor;
  • amenajare/modernizare patinoar;
  • infrastructură pentru petrecerea timpului liber pe timp de vară conexă domeniilor schiabile.

Investiții în dezvoltarea ecoturismului

  • amenajare/reabilitare/extindere trasee de turism în zone montane, cât și în alte zone;
  • centre de vizitare pentru interpretarea elementelor din ariile naturale protejate și comunitatea locală, exclusiv utilizate pentru educație;
  • observatoare de faună;
  • puncte de belvedere;
  • infrastructură ușoară pentru accesul pedestru, ecvestru și velo peste râuri sau alte zone mai greu accesibile;
  • infrastructură ușoară de acces și interpretare a patrimoniului, de tip podețe în zone umede și/sau în pădure care pot ajunge și la înălțimea coronamentului arborilor;
  • panouri informative/puncte de informare pentru semnalizarea și orientarea către și în aria naturală protejată/destinația ecoturistică;
  • parcare.

Lista proiectelor de investiții în turism aflate în stadiul de completări/clarificări

  1. Dezvoltarea infrastructurii turistice – amenajare domeniu schiabil, orașul Zlatna – jud. Alba
  2. Amenajare ca zonă de agrement lacul cu apă sărată – Parc Măgura, orașul Târgu Ocna – jud. Bacău
  3. Amenajare parc aventură – Parc Măgura, orașul Târgu Ocna – jud. Bacău
  4. Domeniu schiabil Valea Bârgăului, comuna Prundu Bârgăului – jud. Bistrița-Năsăud
  5. Dezvoltarea domeniului schiabil Valea Vinului, comuna Rodna – jud. Bistrița-Năsăud
  6. Dezvoltarea zonei turistice Semenic – jud. Caraș-Severin
  7. Zona de agrement – jud. Călărași
  8. Schi în România, stațiunea Băișoara, comuna Băișoara – jud. Cluj
  9. Aquaparc, comuna Chinteni – jud. Cluj
  10. Creșterea atractivității turistice a stațiunilor Eforie Nord și Eforie Sud; dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear, orașul Eforie – jud. Constanța
  11. Parcare publică și dotări conexe în zona Telecabină Padina-Peștera, comuna Moroeni – jud. Dâmbovița
  12. Centrul Salvamont, zona Peștera, comuna Moroeni – jud. Dâmbovița
  13. Refacere zonă de agrement și construire bază de tratament și valorificarea apei sulfuroase (existente în zonă) pe dealul Moțăianca și în zona „La sursă“, orașul Pucioasa – jud. Dâmbovița
  14. Realizarea unui parc de aventură, orașul Borsec, faza II – jud. Harghita
  15. Extindere și modernizare instalație de înzăpezit artificial pârtiile de schi Speranța din stațiunea Borsec – jud. Harghita
  16. Amenajarea domeniului schiabil Gutâiul Doamnei, orașul Cavnic – jud. Maramureș
  17. Amenajarea domeniului schiabil Boriște-Izvoare – jud. Maramureș
  18. Construire patinoar în orașul Vălenii de Munte – jud. Prahova
  19. Dezvoltarea zonei turistice Luna Șes – Negrești-Oaș – jud. Satu Mare
  20. Bază de tratament, orașul Tășnad – jud. Satu Mare
  21. Înființare bază de tratament (wellness), comuna Bazna – jud. Sibiu
  22. Înființare bază de agrement (aqua park), comuna Bazna – jud. Sibiu
  23. Amenajarea unui parc de tip „Adventure“, comuna Sucevița – jud. Suceava
  24. Dezvoltarea domeniului schiabil, municipiul Vatra Dornei – jud. Suceava
  25. Creșterea calității serviciilor turistice în Bazinul Dornelor prin amenajarea posturilor de salvamont, municipiul Vatra Dornei – jud. Suceava

Proiecte de investiții depuse până la data de 1 august 2023

  1. Construire și dotare centru/bază de tratament în orașul Sângeorz-Băi – jud. Bistrița-Năsăud
  2. Extindere domeniu schiabil pârtia olimpică Borșa – jud. Maramureș
  3. Modernizarea și dezvoltarea domeniului schiabil Azuga – jud. Prahova
  4. Dezvoltarea integrată a domeniului schiabil Sinaia – jud. Prahova

Fotografie de Andrei Stefan via Unsplash