Măsura Guvernului de reeşalonare a creditelor nu a fost discutată în USL – surse

Potrivit surselor citate, măsura nu a fost discutată la nivelul USL, fiind promovată de Ministerul de Finanţe, condus de liberalul Daniel Chiţoiu, prin intermendiului ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea.
Economica.net - joi, 06 feb. 2014, 09:10
Măsura Guvernului de reeşalonare a creditelor nu a fost discutată în USL - surse

De asemenea, propunerea s-ar fi numărat printre mai multe soluţii concepute la nivelul ministerului, au relatat aceleaşi surse citate de Mediafax.

Cea mai mare parte a liderilor PNL au aflat de această măsură la momentul anunţării oficiale de către Guvern, au mai menţionat sursele citate.

De altfel, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri seară la TVR că măsura Guvernului privind reeşalonarea creditelor la bănci nu a fost discutată şi agreată în PNL, menţionând că în opinia sa nu este o măsură liberală şi va solicita clarificări la Delegaţia Permanentă a partidului.

Iohannis a fost întrebat dacă măsura Guvernului este una liberală.

”Sunt sceptic, ca să nu spun altceva. Pe de altă parte, sunt puţin surprins fiindcă este o măsură care – cel puţin aşa am înţeles eu de la televizor – a fost discutată, negociată şi acceptată de FMI. Surprinderea mea vine din faptul că ea nu a fost discutată în partid. Şi atunci, sigur, se pune problema dacă Guvernul a avut o şansă enormă să introducă această măsură în registrul măsurilor discutate cu FMI şi nu a mai avut răbdare să se discute în partidele politice această măsură, sau dacă din alte motive pe care nu le cunosc s-a omis consultarea politică. Una peste alta, această măsură la noi în partid nu a fost discutată, deci cert nu a putut fi agreată, cum nu a fost discutată”, a susţinut prim-vicepreşedintele PNL.

El a mai precizat că în opinia sa “nu este o măsură liberală” cea anunţată de Guvern şi asumată de ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Iohannis a precizat că la Delegaţia Permanentă a PNL de vineri va solicita clarificări în privinţa modului în care s-a decis promovarea măsurii, fără consultarea PNL.

Luni seara, la finalul discuţiilor cu FMI, premierul Ponta a confirmat informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind programul de stimulare a consumului pregătit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.

Guvernul estimează că această schemă de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei în 2014.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, la 24 ianuarie, că Guvernul vrea să stimuleze consumul printr-un credit fiscal, sub forma unei reduceri acordate la plata impozitelor, pentru persoanele cu venituri sub medie care obţin de la bancă restructurarea creditelor, dar numai în condiţii stabilite de stat, cu prelungirea scadenţei până la doi ani.

Potrivit unui proiect prezentat atunci, statul urma să ofere o reducere la plata impozitului cu cel mult 350 de lei, iar aceasta va fi aplicată doar la expirarea perioadei de reeşalonare.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat, însă, luni că reducerea de impozit va fi de cel mult 200 de lei pe lună, dar nu mai mult decât impozitul datorat de fiecare persoană în parte.

Potrivit calculelor lui Voinea, impactul peste doi ani va fi de circa 0,1% din PIB, bani care în mare parte se vor încasa până atunci prin efectele de antrenare ale restructurărilor.

El a arătat că schema va intra în vigoare începând cu luna aprilie.

În aceste condiţii, impactul bugetar este minim în primii ani de aplicare a sistemului de facilităţi.

Sistemul este opţional pentru bănci, iar Guvernul nu a anunţat că ar fi încheiat vreo înţelegere cu instituţiile de credit.

Restructurarea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, prima dintre acestea restricţionând aplicarea doar la credite fără întârzieri la plată sau cu întârzieri de cel mult 90 de zile.

Practic, forma propusă de Guvern nu facilitează, ci restricţionează modalităţile de restructurare pe care le practică băncile.

Operaţiunea trebuie să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate şi nu cu mai mult de 500 lei (sau echivalentul în lei aferent valutei în care a fost acordat ori la care este indexat creditul) a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului aferente creditului supus restructurării, pentru o perioadă de cel mult doi ani.

„Doar principalul se înjumătăţesc, nu şi dobânda, pentru că rata e sursa de profit a băncii şi ea trebuie plătită integral”, a precizat Voinea.

Banca trebuie să asigure prelungirea duratei iniţiale a creditului cu perioada pentru care se diminuează obligaţiile de plată, adică cel mult doi ani.

Restructurarea poate fi acordată o singură dată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiţia ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică determinată anterior.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat în mai multe rânduri că Guvernul Ponta lucrează la un program de stimulare a consumului, cară să susţină creşterea economică din acest an.

Statul limitează, însă, accesul populaţiei la un astfel de mecanism prin introducerea unui plafon privind venitul debitorului, care nu poate depăşi venitul net mediu pe economie comunicat de Institutul Naţional de Statistică

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...