Măsuri-anticriză în Rusia: 5 miliarde de euro din bugetul pe 2012 au fost blocaţi

Economica.net
20 01. 2012

„Fondurile, prevăzute în bugetul federal al anului 2012, au fost temporar blocate”, a relatat publicaţia rusă Vedemosti.

În cazul unei situaţii critice, aceste economii ar putea fi folosite pentru susţinerea industriei de automobile sau indexarea salariilor funcţionarilor publici în eventualitatea accelerării inflaţiei, a explicat o sursă apropiată situaţiei.

Autorităţile din Rusia urmăresc cu îngrijorare problemele din zona euro, confruntată cu o gravă criză a datoriilor, precum şi încetinirea creşterii economice în Statele Unite şi China.

În 2009, Rusia a fost puternic afectată de criza economică mondială şi căderea preţurilor materiilor prime, cu o contracţie a Produsului Intern Brut de aproape 8%.

Ulterior, economia rusă a revenit la o creştere de 4% în 2010 şi de 4,2% anul trecut, susţinută de majorarea preţurilor hidrocarburilor, ale căror vânzări aduc 60% din veniturile ţării.

Premierul Vladimir Putin a avertizat deja că 2012 va fi un an mai dificil decât cel precedent.